Informație pentru migranți și diaspora din Republica Moldova

Riscuri

Aici vei găsi informații despre ce înseamnă migrație ilegală și consecințele acesteia, cum poți preveni exploatarea și traficarea dacă ești migrant. Vei afla despre situațiile în care poți fi traficat(ă) și unde poți să te adresezi după ajutor în caz de exploatare sau traficare și alte situații de risc.  

Migrația ilegală reprezintă (1) trecerea ilegală a frontierei de stat, (2) intrarea, (3) șederea, (4) tranzitarea ilegală a teritoriului statului sau (5) ieșirea de pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetățean, nici rezident al statului respectiv.

Migrația ilegală este o infracțiune. În dependență de gravitate și de țara vizată, aceasta poate fi pedepsită cu până la 7 ani de închisoare sau interzicerea de a intra în țara respectivă pentru o anumită perioadă de timp.

În cazul în care ești implicat în scheme de migrație ilegală:

  • riști să devii victimă a exploatării şi traficului de ființe umane;
  • nu poți să depui plângere asupra angajatorului care nu te-a remunerat corespunzător şi nu a luat măsuri de protecție adecvate ;
  • nu ai asigurare socială şi medicală;
  • nu se ia în calcul perioada lucrată în străinătate pentru pensie, deoarece nu există dovada contribuției la sistemul de asistenţă socială;
  • nu beneficiezi de prestații medicale, îndemnizații în caz de accident de muncă, boli profesionale etc.;
  • riști să fii deportat;
  • riști să primești interdicție la imigrare;
  • ți se încalcă drepturile la securitatea muncii şi nu ești asigurat de accidentele de muncă;
  • ți se încalcă drepturile la adresarea în instanțele de judecată.

Important: Evită să pleci peste hotare în scop de muncă dacă nu ai un contract de angajare valabil în țara de destinație şi nu cunoşti unde se află locul de muncă şi cel de cazare!

Pentru a evita crearea situațiilor în care ai putea fi expusă riscului de a fi exploatat(ă) sau traficat(ă) îți recomandăm să:

- Îți anunţi familia/prietenii cu cine, unde şi cum pleci din ţară;

- Îți anunţi familia/prietenii despre locul unde vei locui, studia sau munci (denumirea şi adresa firmei, numărul de telefon, adresa viitoarei locuinţe);

- Fă-ţi copii după actele de identitate, contractul de studii, contractul de muncă și ia-le cu tine;

- Stabileşte o parolă pe care o vei folosi în convorbirile telefonice cu părinţii în cazul în care te simţi în pericol;

- Nu da nimănui, cu excepţia persoanelor abilitate, precum poliţia, actele tale de identitate;

- Învaţă limba ţării de destinaţie;

- Află numărul de telefon al Ambasadei sau consulatului Republicii Moldova din ţara respectivă.

În următoarele situații ai putea fi expus(ă) pericolului de a fi traficat(ă):

- Eşti sau te simţi în pericol de a fi deposedată de actele de identitate;
- Ți se sugerează să ţii secretă plecarea ta;
- Ți se propune să pleci cu acte de identitate false;
- Îți plăteşte drumul o persoană necunoscută;
- Locul de muncă oferit nu necesită nici studii, nici cunoaşterea limbii ţării respective, nici experienţă în domeniu;
- La locul de plecare s-au adunat doar fete;
- Ți se interzice să ieşi din maşină în locuri publice.

În caz de urgență asociată cu o situație de exploatare sau traficare apelează neîntârziat următoarele instituții:

  • Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene – din Moldova apelează 0 80 090 990, de peste hotare - + 373 22 690 990 sau +373 22 788722 (zilnic de luni pînă vineri între orele 08.00 – 17.00. ora Republicii Moldova). În afara programului, poți expedia un mesaj la: callcenter@mfa.md, adresa Skype: callcenter-moldova. Pagina Facebook a Centrului, web: http://www.mfa.gov.md/centrul-apel/
  • Unitatea Naţională de Coordonare a Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale - +373 22 269 300
  • Unitatea Naţională de Coordonare a Sistemului Național de Referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane - +373 22 727 274
  • Cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în dificultate în Federaţia Rusă pot beneficia de informaţii şi asistenţă juridică gratuită din partea Centrului de Integrare „Migraţia şi Legea” apelând numărul: *926-539-13-30 (din R. Moldova - 007; din Rusia – 8)
  • Serviciul de asistență pentru copii, „Telefonul Copilului” – +373 22 116111 adresa Skype: TelefonulcopiluluiMoldova116111

Cât te afli în străinătate se pot întâmpla o serie de evenimente neprevăzute (de exemplu, accidente rutiere, îmbolnăvire, furtul, pierderea sau deteriorarea documentelor etc.), care pot avea anumite consecințe grave.

În caz de accidente rutiere:

Pasul 1: În caz de accident ușor, completează, cu cealaltă persoană formularul tip pus la dispoziție de societățile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notează elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident și mai ales ale societății de asigurare a acestuia și ale șoferului. Dacă în urma accidentului sunt răniți, acordă primul ajutor și cheamă poliția locală.

Pasul 2: Adresează-te pentru sprijin partenerului societății moldave de asigurări din țara respectivă care figurează pe Cartea verde.

Important: Păstrează documentele de plată până la întoarcerea în Moldova unde le vei prezenta societății de asigurare! Societatea de asigurări rambursează doar cheltuielile justificate în legătură cu evenimentul asigurat.

În caz de îmbolnăvire:

Dacă te-ai îmbolnăvit în timpul călătoriei în străinătate:

Opțiunea 1: Dacă ai o poliță de asigurare medicală de călătorie:

Pasul 1: Sună la numărul de asistență inscripționat pe asigurare în cel mult 48 de ore de la producerea evenimentului. Operatorii companiei te vor îndruma de cele mai multe ori spre cea mai apropiată unitate medicală, unde vei primi îngrijirea necesară. În cazul în care nu apelezi numărul de asistență al asiguratorului tău dar te duci la spital singur, compania de asigurări are dreptul să-ți refuze despăgubirea serviciilor medicale.

Pasul 2: La revenirea în țară, adresează-te la compania de la care ai procurat asigurarea medicală de călătorie pentru a prezenta toată documentația și a-ți recupera cheltuielile legate de asistența medicală primită peste hotare.

Important: Păstrează facturile și notele de plată, în original, privind cheltuielile efectuate, cu specificarea serviciilor la care ai apelat, foaia de observație, cu mențiunile zilnice ale medicului, orice alte documente necesare pentru restituirea banilor.

Opțiunea 2: Dacă nu ai o asigurare medicală de călătorie, adresează-te direct la spital. Ulterior va trebui să plătești spitalizarea, chiar dacă situația este una de urgență. Costul unei zile de spitalizare este destul de ridicat (de exemplu, circa 800 Euro/zi, în Austria).

În caz de deces:

În cazul decesului unei rude peste hotare trebuie:

Pasul 1: Să te adresezi la Ambasada Republicii Moldova în ţara unde s-a produs decesul, precum şi la Departamentul Afaceri Consulare al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (373 22) 201 048 sau prin e-mail la consdep@mfa.md) pentru a obţine informaţia în legătură cu acţiunile pe care urmează să le întreprinzi.

În cazul decesului unui cetățean al Republicii Moldova, indiferent de cauză, autoritățile locale se ocupă de eliberarea Certificatului de deces și informează Ambasada Republicii Moldova în țara respectivă.

Pasul 2: Pentru o eventuală repatriere a corpului neînsuflețit, se apelează la o firmă specializată autohtonă sau din țara noastră. Firma în cauză se va ocupa de toate formalitățile, inclusiv de întocmirea documentelor de transport. În cazul în care rudele persoanei decedate nu dispun de banii necesari repatrierii, Ambasada Republicii Moldova din țara în care te afli ar putea să îți recomande organizaţii internaţionale sau non-guvernamentale ce dispun de programe de achitare a cheltuielilor de transportare a defuncților, cetăţeni moldoveni, în Republica Moldova. În unele țări, autoritățile din localitatea unde s-a produs decesul procedează la înhumarea/incinerarea din oficiu.

În caz de furt, pierdere sau deteriorare a documentelor:

Dacă ai depistat furtul, pierderea sau deteriorarea documentelor:

Pasul 1: Adresează-te imediat la cel mai apropiat post de poliție sau jandarmerie. Acolo vei primi un certificat care confirmă că s-a luat la evidență furtul/pierderea sau deteriorarea documentului.

Pasul 2: Cu acest document mergi la ambasadă, pentru a solicita un pașaport consular. Ambasadele şi consulatele Republicii Moldova au competenţă de a acorda asistenţă la perfectarea paşapoartelor cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi legal, permanent sau temporar, în străinătate. Ambasadele şi consulatele recepţionează setul de documente de la solicitanţi şi îl expediază către Agenția Servicii Publice care perfectează paşaportul.

Pasul 3: La revenirea în țară, adresează-te la Agenția Servicii Publice pentru a obține celelalte acte pierdute sau deteriorate.

În caz de necesitate, adresează-te la asociații umanitare care acorda asistență la nevoie (hrană și cazare până la întoarcerea în țara de reședință) sau la comunitățile de moldoveni de peste hotare.

În caz de arest peste hotare

Dacă ai fost arestat în străinătate ai următoarele drepturi:

  • Dreptul de a cere ca ambasada sau consulatul Republicii Moldova să fie notificate despre reţinere sau arest;
  • Dreptul la asistenţa consulară;
  • Dreptul de a contacta familia. Aceasta o poate face şi personalul consular, la solicitarea cetăţeanului;
  • Dreptul la asistenţă juridică (avocat numit din oficiu sau avocat angajat de cetăţean sau familia acestuia);
  • Dreptul la asistenţa medicală în caz de necesitate;
  • Dreptul la traducere în limba statului aflării (cu traducător numit din oficiu sau, dacă este posibil, translator recomandat de ambasadă sau de consulat);
  • Dreptul la corespondenţă prin poştă (cu respectarea regulilor prevăzute de legislaţia ţării respective);
  • Dreptul de a fi vizitat (de familie sau personalul consular).