Informație pentru migranți și diaspora din Republica Moldova

Relieful şi clima

Vecinii
Turcia este mărginită la nord-vest de către Bulgaria şi Grecia; la nord de Marea Neagră, iar în nord-est de Georgia şi Armenia; la est de Iran; la sud de Irak, Siria, şi Marea Mediterană şi la vest de Marea Egee.

Topografia
Deşi este constituită, în principal, din munţi şi dealuri, Turcia poate fi divizată în şapte regiuni geografice distincte: Tracia şi regiunea limitrofă a Mării Marmara, regiunea Mări Egee şi a Mării Mediteraneene, regiunea Mării Negre, Anatolia de vest, platoul central anatolian, zonele muntoase din est şi Anatolia de sud-est. Tracia şi regiunea limitrofă a Mării Marmara includ şi o cîmpie centrală cu dealuri uşoare. O parte a regiunii de est ajunge la 2543 de metri (8343 picioare) pe vîrful muntelui Uludag.

Regiunile de coastă ale Mării Egee şi Mediterane sunt înguste şi deluroase, iar cele ale Mării Negre se ridică brusc către înălţimile Munţilor Pontici. Anatolia de Vest este constituită din lanţuri neregulate şi văi interioare care separă coasta Mării Egee de platoul Anatoliei centrale - cea mai mare regiune geografică a Turciei. Platoul este complet înconjurat de munţi. Zonele muntoase de Est constituie regiunile cele mai masive şi mai neregulate regiuni ale ţării, fiind parte din Muntele Ararat, cel mai înalt pisc din Turcia, ajungînd pînă la 5137 de metri (16,854 picioare). Anatolia de Sud-Est este un platou închis în nord, est, vest şi din partea munţilor.

Clima
Ţărmurile Mării Mediterane şi ale Mării Egee din Turcia se bucură de veri lungi, calde şi ierni blânde şi ploioase. Mediile de temperatură în Istanbul constituie 0° C (32 ° F) în ianuarie şi 23° C (73 ° F) în luna iulie. Precipitațiile medii anuale sunt de cca 697 milimetri (27.4 de inci), marea parte a cărora cad în luna decembrie şi ianuarie. De-a lungul Platoului Anatolian Central, prevalează clima continentală cu veri aride şi ierni reci. Platoul primeşte doar aproximativ jumătate din volumul total al precipitaţiilor, dar care sunt mult mai uniform distribuite pe tot parcursul anului. Zonele muntoase se caracterizează prin ierni mai lungi şi mai reci. De-a lungul Mării Negre clima este blândă şi ploioasă. Anatolia de sud-est înregistrează cele mai ridicate temperaturi de vară din întreaga ţară, cu o medie de peste 30° C (86 ° F) în lunile iulie şi august.

Societatea

Populaţia
Aproximativ patru cincimi din populaţia Turciei o constituie turcii. Kurzii, care formează majoritatea în provinciile de sud-est, învecinîndu –se cu Siria, Iran, Irak, constituie cea mai mare minoritate naţională. Restul populaţiei este compus dintr-o varietate de grupuri mai mici, inclusiv etnici greci, armeni şi evrei sefarzi. Locuitorii din mediul urban reprezintă 76 la sută (2017) din numărul total al populaţiei. Capitala Turciei este Ankara. Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia, denumit cîndva Constantinopol şi fost centru al Imperiului Bizantin, este în continuare centrul industrial, comercial şi intelectual al ţării.

Limba
Lima turcă este limba oficială a ţării, raportată la familia de limbi uralico-altaice vorbită de-a lungul întregii Asii, de la Finlanda pînă la Dongbei Pingyuan. Limba turcă a evoluat de-a lungul mai multor secole şi a suportat o reformă majoră în secolul 20. Scrisul arab a fost utilizat de-a lungul perioadei de existenţă a Imperiului Otoman, dar un alfabet bazat pe caractere latine, cu utilizarea a cîtorva litere suplimentare, a fost pus în uz începînd cu anul 1928. Marea majoritate a reprezentanţilor minorităţii kurde vorbesc limba kurdă. Interzisă de mai mulţi ani, kurda se bucură, la etapa actuală, de o renaştere. Deşi unele dintre interdicţiile privind utilizarea acesteia (cum ar fi în domeniul şcolarizării şi radiodifuziunii) sunt încă în vigoare, aceasta poate fi acum utilizată în publicaţii şi poate fi vorbită în public. Araba este vorbită în regiunile învecinate cu Siria. Limba engleză este a doua sau a treia limbă vorbită, care devine din ce în ce mai populară.

Religia
Dat fiind faptul că aproape toată populaţia Turciei împărtăşeşte religia musulmană – majoritatea sunt musulmani suniţi, deşi este şi o minoritate semnificativă de musulmani şiiţi – statul turc este unul secular. Guvernul a fost ghidat în baza principiilor seculare de la fondarea Republicii Turcia în anul 1923. Totuşi, islamul exercită o influenţă importantă în cadrul societăţii. La sfîrşitul anilor 1980, musulmanii conservatori din Turcia au obţinut o reprezentanţă puternică în politică, reflectînd o creştere a conservatorismului islamic din întreaga lume. Partidele islamice au obţinut rezultate semnificative la alegerile din 1995, iar în 1996, un Prim-ministru islamist a ajuns la putere. El a fost înlocuit, însă, de un prim - ministru secularist în anul 1997. Populaţia Turciei este în prezent împărţită între cei care doresc să menţină un stat laic şi cei care susţin acordarea de către guvern a unei atenţii mai sporită faţă de valorile religioase.

Infrastructura

Guvernul
Preşedintele este şeful statului şi prim-ministrul este şeful guvernului. Preşedintele este ales de Adunarea Naţională pentru un mandat de şapte ani. Adunarea Naţională are 550 de deputaţi aleşi în mod direct şi alegerile legislative au loc cel puţin o dată la patru ani. Vîrsta de vot este de 18 ani. Turcia este constituită din 81 de provincii, administrate de către guvernatorii numiţi şi consiliile alese.

Economia
Economia Turciei s-a bucurat de o creştere pozitivă în ultimii ani, dar încă mai necesită o ajustare structurală. Problemele asociate cu reformele, inclusiv inflaţia ridicată şi şomajul, au cauzat unele dificultăţi. Locuitorii din mediul urban se bucură de venituri mult mai mari decît persoanele din mediul rural sau imigranții. În fiecare an, un număr tot mai mare de imigranți din zonele rurale contribuie la creşterea ratei şomajului şi la sporirea numărului populaţiei urbane, în special în Istanbul. Acest lucru afectează nu numai infrastructura urbană şi economia, dar şi stabilitatea politică, de asemenea. Agricultura tradiţională este coloana vertebrală a economiei şi a furnizat asigură cea mai mare parte din totalul exporturilor.

Produsele agricole de bază includ bumbacul, tutunul, fructele, cereale-le, nucile şi opiul (în scopuri medicinale). Industria textilă, de prelucrare a produselor alimentare, precum şi mineritul sunt cele mai mari ramuri ale industriei. Serviciile, ce alcătuiesc în prezent circa 57 la sută (1998) din Produsul Intern Brut (PIB), alături de turism, reprezin-tă o sursă din ce în ce mai importantă de valută străină. Economia este una dintre 30 cele mai mari din lume, dar în termeni de PIB pe cap de locuitor, Turcia se clasează mult mai jos. Moneda naţională este lira turcească.

Sărbători şi aniversări
Sărbătorile musulmane sunt recunoscute de calendarul lunar şi variază de la an la an. Unul dintre festivalurile de amploare ale musulmanilor este sărbătoarea de trei zile numită Seker Bayrami („sărbătoarea zahărului”), care vine la sfîrşitul postului de o lună de zile numit Ramazan (Ramadan). Desfătarea preferată la această sărbătoare este rahat - lukum – cubuleţe din gelatină colorată acoperite cu zahăr pudră, care sunt cunoscute în Occident ca şi „desfătare turcească”. Sărbătoarea musulmană de patru zile numită Kurban Bayrami ("sărbătoarea sacrificiului"), onorează dorinţa lui Avraam să-şi sacrifice unicul său fiu – Isaac - la porunca lui Allah. De asemenea, marchează sezonul de pelerinaj la Mecca (Mekka). De obicei, în această zi este sacrificat un animal, simbolizînd permisiunea dată de Allah lui Avraam de a sacrificat un berbec în locul fiului său drept semn al credinţei sale. Sărbătorile seculare în Turcia sunt celebrate în conformitate cu calendarul Gregorian (occidental). Printre alte sărbători oficiale enumerăm: Sărbătorirea Anului Nou (1 ianuarie), Ziua Suveranităţii Naţionale (23 aprilie, care este şi Ziua Copiilor), Ziua dedicată memoriei lui Ataturk şi Ziua Tineretului (19 mai), Ziua Victoriei (30 august) şi Ziua Republicii (29 octombrie). În unele regiuni, ajunul Zilei Republicii este, de asemenea, celebrat. În august marea majoritate a populaţiei se află în vacanţă. Ziua Suveranităţii Naţionale comemorează inaugurarea Marii Adunări Naţionale pe date de 23 aprilie 1923. Cu ocazia Zilei copiilor, peste 400 de studenţi beneficiază de dreptul de a se aşeza în fotoliile reprezentanţilor guvernului naţional. Ziua memoriei lui Ataturk şi Ziua Tineretului comemorează începutul mişcării naţionale pentru independenţă din anul 1919, condusă de Mustafa Kemal Ataturk. De Ziua Victoriei sunt desfăşurate parade militare sub acompaniamentul celei mai vechi fanfare din lume – fanfara Mehtar – fiind lansate şi focuri de artificii. Ziua Republicii celebrează aniversarea fondării republicii în anul 1923.

Informaţii generale
Tipurile de viză şi cerinţele pentru aplicare

Necesitatea de a dispune sau nu de viză pentru Turcia depinde de ţara dumneavoastră de origine, precum şi de durata şi motivele călătoriei dvs. Multe ţări au semnat Acorduri privind eliminarea regimului de vize, prin care cetăţenilor acestora li se permite să viziteze Turcia pe un termen de pînă la 3 luni fără viză. Anumite naţiuni care nu sunt scutite de viză pot să le obţină la punctul lor de intrare în Turcia (deşi pentru procedura dată va fi perceput un comision în numerar). Pentru a vizualiza lista acestor ţări şi durata permisă a perioadelor de şedere, verificaţi Ministerul Afacerilor Externe al Turciei.

Pentru cetăţenii Republicii Moldova: din data de 1 iunie 2014, în conformitate cu prevederile Acordului privind abolirea regimului de vize, cetăţenii ambelor state, care deţin un document de călătorie valabil (paşaport simplu sau biometric), sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul celuilalt stat, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Cetăţenii Republicii Moldova care vor dori să călătorească în Turcia trebuie să deţină un paşaport cu termen de valabilitate de cel puţin 60 de zile suplimentar datei preconizate pentru ieşirea din ţară.

Aceste reglementări sunt valabile, de asemenea, pentru cetăţenii ambelor state care efectuează transport internaţional de bunuri şi pasageri, precum conducătorii de tren, camioane şi autobuse şi asistenţii conducătorilor şi membrii echipajului avioanelor civile, trenurilor şi locomotivelor.

Cetăţenii moldoveni care vor dori să călătorească în Republica Turcia pentru o perioadă ce depăşeşte termenul menţionat vor solicita o viză de lungă şedere.

Dacă vă aflaţi în Turcia pentru mai mult de 90 de zile sau dacă aveţi de gând să lucraţi sau să studiaţi în Turcia, veţi avea nevoie de o viză.

În sensul cel mai larg, vizele pentru Turcia sunt fie de intrare unică (tek giris) sau cu intrări multiple (muteaddit giris). Vizele turistice şi vizele de frontieră (multe naţionalităţi pot obţine vizele la punctele de intrare) sunt de obicei valabile pentru o singură intrare. Vizele de muncă şi ale studenţilor, cu toate acestea, pot acoperi mai multe intrări.

Cu toate acestea, în cadrul acestor două mari categorii, vizele sunt eliberate pentru a acoperi activităţi specifice. Aplicarea pentru obţinerea vizei, necesită depunerea cererii corespunzătoare către ambasada sau consulatul turc din ţara de origine. Materialele comune de aplicare sunt enumerate mai jos:

• paşaport (valabil timp de 90 de zile mai mult decît viza solicitată);
• Formular de aplicare on-line (disponibil pe adresa web a Ministerului Afacerilor Externe al Turciei);
• Două fotografii tip paşaport;
• Scrisoare de invitaţie sau angajare;
• Dovada asigurării medicale;
• Dovada deţinerii biletului de întoarcere sau a mijloacelor financiare suficiente pentru procurarea unui bilet de întoarcere;
• Dovada că dispuneţi de mijloace financiare suficiente pentru a vă asigura existenţa în timpul şederii pe teritoriul Turciei;
• Taxa pentru procesarea vizei (variază în dependenţă de tipul de viză sau de naţionalitatea deținută).

Indiferent de tipul de viză solicitat, trebuie să pregătiţi toate aceste documente, în afară de orice alte cerinţe speciale enumerate pentru procesarea vizei particulare.

Vizele turistice
Aceste tipuri de viză sunt eliberate pentru călătorii care nu sunt eligibili pentru obţinerea vizelor la punctele de intrare (aceste tipuri de viză sunt, de asemenea, considerate ca fiind vize turistice). Vizele turistice sînt eliberate pentru o perioadă de pînă la 90 de zile şi sunt valabile pentru o singură intrare. Dacă aţi achiziţionat o viză la frontieră, nu vi se va permite să părăsiţi şi apoi să re-intraţi în Turcia fără a obţine o nouă viză. Turiştii eligibili pentru achiziţionarea vizelor la graniţa cu Turcia, de asemenea, pot aplica pentru deschiderea vizelor la un consulat sau la ambasada turcă din ţara lor de origine.

2 tipuri de vize turistice pentru Turcia

Viză turcească cu o singură intrare (numită Tek giris) – Viza turcească de intrare unică permite străinilor să intre pe teritoriul Turciei o singură dată. În cazul în care naţionalii străini părăsesc teritoriul turcesc, atunci aceştia vor trebui să obţină o viză separată pentru a re-intra teritoriul dat. Această viză este valabilă timp de 3 luni, iar cerinţele pentru a obţine acest tip de sunt următoarele:

1. paşaport original semnat, valabil timp de şase luni;
   2. 1 pagină pentru vize necompletată, disponibilă pentru o ştampilă de viză;
   3. o copie a unei fotografii 2 × 2 tip paşaport.

Viză turcească cu intrare multiplă (numită Muteaddit giris) – O viză pentru Turcia cu intrări multiple permite străinilor care vizitează Turcia în scopuri turistice, să intre în ţară de mai multe ori în perioada de valabilitate a vizei. Aceasta este valabilă timp de 3 luni de la data emiterii. Cerinţele pentru obţinerea acestui tip de viză sunt:

1. paşaport original semnat, valabil timp de şase luni mai mult decît perioada de şedere preconizată ;
2. 1 pagină pentru vize necompletată, disponibilă pentru o ştampilă de viză;
3. o copie a unei fotografii 2 × 2 tip paşaport.

Notă importantă: Dacă aveţi de gînd să facă uz de acest lucru şi să părăsiţi, iar apoi să re-intra în ţară în termenul stabilit de 90 de zile, asiguraţi-vă că nu veţi depăşi perioada de şedere stipulată în viză. Cele 90 de zile trebuie să acopere întreaga perioadă de aflare în Turcia şi nu doar anumite părţi ale perioadei date. Drept penalitate pentru depăşirea perioadei de şedere prevăzute poate fi aplicată o amendă (care creşte în funcţie de timpul petrecut peste limita de timp), potenţiala deportare şi, în unele cazuri, interdicţia privind întoarcerea în ţară. Această interdicţie poate fi pentru o perioadă cuprinsă între trei luni şi cinci ani.

Vizele de antreprenoriat
Vizele de afaceri sunt similare cu vizele turistice, însă sunt emise pentru turiştii care vizitează Turcia pentru afaceri temporare (reuniuni, conferinţe, prelegeri). Ca şi în cazul vizelor turistice, vizele de afaceri sunt, în general, emise pentru un termen de pînă la 90 de zile şi sunt valabile pentru o singură intrare. Dacă aveţi nevoie de o viză de afaceri, veţi avea nevoie şi de o dovadă a existenţei afacerii dumneavoastră în Turcia. Angajatorul dumneavoastră ar trebui să fie în măsură să vă furnizeze o scrisoare de confirmare sau un document adecvat.

Vize pentru studii
Studenţii pot aplica pentru obţinerea vizei numai după ce au fost înscrişi într-o universitate, şcoală turcă sau cursuri de studiere a limbii, recunoscute de Ministerul Turc al Educaţiei. Pentru a aplica pentru o viză de student este necesară o scrisoare din partea instituției de învăţămînt dovedind înmatricularea dumneavoastră la studii (aceasta înlocuieşte scrisoarea de invitaţie sau de angajare în câmpul muncii).

Odată ce aţi ajuns în Turcia, sunteţi obligaţi să vă înregistraţi la Direcţia pentru Străini a departamentului de poliţie locală în termen de 30 de zile. Odată înregistrat, vi se va elibera un permis de şedere.

Viza de student şi permisul de şedere vă permit să beneficiaţi de un număr nelimitat de ieşiri şi intrări pe teritoriul Turciei atît timp cît acestea sunt valide (de obicei, în jurul unui an). Aranjamentele privind reînnoirea vizei şi a permisului de şedere trebuie făcute înainte de expirarea acestora. În caz contrar, riscaţi prin şederea ilegală pe teritoriul Turciei.

Vize de reşedinţă
Dacă doriţi să locuiţi în Turcia pentru o perioadă mai lungă decît cea prevăzută de viză sau dacă viza turistică vă permite, va trebui să aplicaţi pentru obţinerea unei vize de reşedinţă. Trimiteţi la ambasada sau la consulatul turc materialele necesare pentru aplicare cu cel puţin două luni înainte de plecare, pentru a dispune de suficient timp pentru procesarea solicitării. Este interzisă angajarea în cîmpul muncii în Turcia dacă deţineţi o viză de reşedinţă, deci trebuie să demonstraţi posibilitatea de a vă sprijini financiar în timpul aflării dumneavoastră pe teritoriul Turciei.

Vizele de muncă
Se aplică pentru o viză de muncă la ambasada sau consulatul turc cu cel puţin 2 luni înainte de plecare. În acelaşi timp, angajatorul trebuie să trimită anumite documente către Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale din Turcia (MMSS). Ministerul pune la dispoziţie o listă reînnoită a acestor documente pe adresa web.

Depunerea documentelor şi a formularelor necesare începe prin depunerea cererilor pentru obţinerea simultană vizei de muncă şi a permisului de muncă. Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale va procesa cererea dumneavoastră în termen de 90 de zile.

După ce cererea dumneavoastră a fost aprobată, următorul pas ţine de plata cheltuielilor pentru eliberarea permisului de muncă şi a taxelor privind procesare vizei de muncă.

Ca şi în cazul vizei pentru studii, trebuie să aplicaţi pentru un permis de şedere în termen de 30 zile de la sosirea în Turcia. Nu vi se va permite să începeţi lucrul pînă cînd nu veţi obţine toate cele trei permise necesare.

Vize de cercetare
Cercetătorii care aplică pentru obţinerea dreptului de a efectua săpături arheologice trebuie să depună cererile la ambasada sau consulatul turc. Membrii şi liderii echipei de cercetare trebuie să prezinte 7 copii ale formularelor de aplicare şi fotografii de tip paşaport. Cererile lor sunt redirecţionate către Turcia pentru examinare. Odată ce cererile au fost procesate şi aprobate, aceştia trebuie apoi să plătească o taxă de procesare a cererii.

Vize pentru filmări
Dacă intenţionaţi să filmaţi un proiect de film documentar sau comercial în Turcia, atunci trebuie să depuneţi o cerere la Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia. Contactaţi reprezentanţii Ministerului pentru mai multe informaţii. Nu este posibil să aplicaţi pentru obţinerea unei vize pentru filmări prin intermediul consulatului sau ambasadei.

Turiştii care filmează materiale video personale pentru utilizare în scopuri non-comerciale, nu necesită asemenea tip de vize.

Legea privind imigrarea
Cerinţele privind imigrarea în Turcia
Paşaportul turcesc
Viza şi imigrarea
Permisele de imigrare
Politica imigraţională
Securitatea socială
Sistemul de sănătate

25 ianuarie 2010 - Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale (MMSS) al Turciei a emis o lege nouă privind regulile de obţinere a permisului de muncă (Legea privind permisele de muncă pentru străini). Pe lîngă înăsprirea cerinţelor privind acordarea autorizaţiei de muncă în Turcia, legea conţine şi o serie de amendamente cu privire la reglementarea depunerilor pentru obţinerea permis de şedere şi de muncă, după cum sunt menţionate mai jos:

• În cazul în care cesionarul nu este considerat a fi „Personalul-cheie al unei investiţii străine directe, cu prioritate specială” („personal-cheie”), în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite de Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale, acesta va solicita informaţii de la instituţiile publice relevante şi profesionale.
• În cazul cererilor de obţinerea a permisului de muncă pentru reprezentanţii personalului non-cheie, Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale va evalua companiile-sponsori pentru a confirma contribuţia adusă de muncitorul străin la locul de muncă din Turcia. De exemplu, Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale poate examina necesitatea de angajare a unui muncitor străin, poate evalua starea economiei naţionale pentru a se asigura că sponsorul turc corespunde condiţiilor salariale şi de angajare predominante.
• Cererile privind acordarea permiselor de muncă pot fi depuse pe teritoriul Turciei sau în afara acesteia. În cazul cererilor privind permisul de muncă depuse în Turcia, cetăţeanul străin şi toţi membrii familiei care îl însoţesc trebuie să se înregistreze pentru permisul de şedere turc la Oficiul pentru Imigrări locale nu mai tîrziu de 30 de zile de la data aprobării permisul de muncă pentru solicitantul de bază.
• Solicitanţii care depun cererile pentru acordarea vizei de lucru în cadrul unui consulat turcesc, sunt obligaţi să depună cererile pentru procesarea permisului de muncă la Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale în termen de zece zile lucrătoare de la data cînd cererea de viză este acceptată de către Consulatul dat. Odată Consulatul turc a eliberat viza, solicitantul principal şi toţi membrii familiei care îl însoţesc trebuie să se înregistreze pentru permisele de şedere în termen de 30 zile de la sosirea în Turcia. Cetăţenii străini care au obţinut vizele lor de la un post consular trebuie să intre pe teritoriul Turciei în termen de 90 de zile de la data eliberării vizelor.
• Pentru categoriile scutite de permis de muncă a fost publicat un nou ghid.

Climatul economic dificil şi rata ridicată a şomajului în Turcia au dus la o selectare strictă a tuturor cererilor privind acordarea permisului de muncă în Turcia de către autorităţile de imigrare şi muncă şi din necesitatea de apropiere de protocoale de aplicare.

De ce aveţi nevoie pentru a sosi în Turcia?
În funcţie de scopul sosirii dumneavoastră în Turcia şi de cît timp vă veţi afla pe teritoriul statului turc, aţi putea avea nevoie de viză şi de alte autorizaţii.

Indiferent de ţara dumneavoastră de origine sau de scopul sosirii în Turcia, veţi avea nevoie de un paşaport valabil din ţara dumneavoastră de origine. Paşaportul dumneavoastră ar trebui să aibă, de asemenea, cel puţin 90 de zile rămase pînă la expirarea termenului de valabilitate. Chiar dacă paşaportul este mai este valabil încă 6 luni pînă la data expirării sale, este recomandabil să îl reînnoiţi înainte de a călătorii sau de a vă muta cu traiul în Turcia.

Necesitatea de a dispune sau nu de viză pentru Turcia depinde de ţara dumneavoastră de origine, precum şi de durata şi motivele călătoriei dvs. Multe ţări au semnat Acorduri privind Scoaterea regimului de vize, prin care cetăţenilor acestora li se permite să viziteze Turcia pe un termen de pînă la 3 luni fără viză. Anumite naţiuni care nu sunt scutite de viză pot să le obţină la punctul lor de intrare în Turcia (deşi pentru procedura dată va fi perceput un comision în numerar). Pentru a vizualiza lista acestor ţări şi durata permisă a perioadelor de şedere, verificaţi Ministerul Afacerilor Externe al Turciei. De asemenea, Ministerul afişează taxele pe site-ul său.

Procesul de imigrare în Turcia
Asiguraţi-vă că deţineţi toate documentele necesare înainte de a pleca în Turcia. Dacă plecaţi în Turcia pentru a locui sau lucra sau pentru studii, veţi avea nevoie de permise speciale. Un ghid de bază prin procesul dat este enumerat mai jos:

1. Viza – Aplicaţi pentru obţinerea vizei la o ambasadă sau consulat turc în ţara de origine. Asiguraţi-vă că aţi trecut această procedură cu bine înainte de a pleca în Turcia. Este posibil ca oficialii turci să necesite câteva luni pentru a procesa cererea dumneavoastră. Dacă aveţi întrebări cu privire la tipul de viza necesar, solicitaţi această informaţie de la funcţionarii ambasadei. Comiterea unor erori în procesul de imigrare în Turcia nu vor fi deloc plăcute.
2. Permisul de muncă şi de şedere – Dacă veţi locui în Turcia, aveţi trebuie să obţineţi un permis de şedere, iar dacă lucraţi, veţi avea nevoie de un permis de şedere şi dec un permis de muncă. Aplicaţi pentru permisele de şedere şi de muncă la ambasada sau consulatul turc din ţara de origine.
3. Informaţie adiţională – Probabil că va trebui să prezentaţi dovada că aveţi sau că veţi procura un bilet de întoarcere în ţara de origine. În mod similar, vi se poate cere să demonstraţi rezervarea dumneavoastră la hotel (dovada va fi suficientă în cazul în care cazarea dumneavoastră a fost pre-aranjată de către un angajator).

Dacă aveţi de gând să părăsiţi teritoriul Turciei pentru a reveni în timpul perioadei de şedere (în scopuri de afaceri sau de vacanţă), asiguraţi-vă că aplicaţi pentru o viză care permite mai multe intrări. Dacă părăsiţi ţara şi sunteţi eligibil doar pentru o singură intrare, vi se va refuza reintrarea pe teritoriul Turciei la întoarcere.

Verificaţi cu ambasada sau consulatul turc din ţara dumneavoastră toate cerinţele şi restricţiile existente înainte de a depune solicitarea dumneavoastră. Puneţi întrebări dacă nu sunteţi sigur de unele aspecte. Procesul de imigrare vă va testa răbdarea, probabil, dar este mai bine să confirmaţi informaţiile cu oficialii turci, decît să faceți greşeli cu privire la solicitarea depusă.

Conform prevederilor Legii no. 5683 din 15 iulie 1950, persoanele care vin în Turcia în calitate de turişti pot rămîne pe teritoriul Turciei pentru o perioadă de patru luni fără a deţine un permis de şedere, cu excepţia cazului în care există o restricţie în viză sau o prevedere separată în acordul de vize între Turcia şi lor ţara de origine. În general, perioada prevăzută în acordurile de viză este de trei luni. (Luaţi în considerare faptul că în viză se specifică termenul de 3 luni, dar timpul propriu-zis este de 90 zile..!!). Persoanele care doresc să stea mai mult în Turcia sunt obligate să aplice la instanţele de securitate pentru obţinerea unui permis de şedere.

Cetăţenii ţărilor menţionate mai jos pot intra liber pe teritoriul Turciei cu condiţia ca aceştia să prezinte un card de identitate legitim. Cardurile de identitate trebuie să fie valabil pentru o perioadă de cel puţin un an.

• Franţa
• Belgia
• Grecia
• Germania
• Italia
• Luxemburg
• Liechtenstein
• Spania
• Malta
• Olanda
• Elveţia

Tipurile de paşaport turcesc

Pașaport regular – Cunoscut ca şi pașaportul bordo, se eliberează după 2010 tututor care nu se califică pentru alt tip de pașaport. Pentru a obţine un paşaport obişnuit, trebuie să prezinte următoarele cerinţe, cum ar fi certificatul de naştere, dovadă a cetăţeniei, certificatul de identitate, copie a unei fotografii de tip paşaport, un timbru şi un plic cu indicarea adresei proprii.

Paşaportul special - numit paşaport verde; eliberarea acestui tip de paşaport se face pentru foştii membri ai Adunării Naţionale, primari, academicieni, funcţionari publici de categoria I, II, III, pensionari şi soţii deţinătorilor de paşaport special. Fiica deţinătorului de paşaport special poate păstra şi utiliza paşaportul lor până în momentul angajării în câmpul muncii sau până la căsătorie. Un alt nume popular pentru acest paşaport este de Paşaport Verde Turcesc.

Paşaportul diplomatic – aceasta este numit Paşaport Negru şi este destinat membrilor Adunării Naţionale, miniştrilor non-parlamentari, judecătorilor din organelor judiciare şi locţiitorilor acestora, negociatorii care se ocupă de probleme internaţionale, diplomaţilor şi soţiilor proprietarilor de paşaport diplomatic. Aceste persoane pot utiliza, de asemenea, paşaportul dat atunci cînd însoţesc posesorul paşaportului primar.

Paşaport de serviciu – cunoscut şi sub denumirea de Paşaport Gri. Acest tip de paşaport este eliberat pentru persoanele calificate pentru paşaport diplomatic şi special, precum şi pentru sportivii naţionali şi cetăţenii turci care lucrează pentru organizaţii internaţionale, angajaţi ai Semilunii Roşii şi ai Asociaţiei Turce de Aeronautică şi pentru soţii deţinătorilor de paşapoarte de serviciu.

Din 2010 se eliberează doar paşapoarte biometrice, valabile pentru 10 ani. Cererea poate fi depusă on-line; iar pașaportul este expediat prin poștă.

Conform Legii turce cu privire la paşapoarte (nr 5682), din data de 24 iulie 1950, străinii care doresc să intre în ţară trebuie să obţină o viză eliberată de autorităţile turceşti (vă rugăm să reţineţi că există excepţii pentru cerinţele de viză de intrare şi şedere înaintate faţă de cetăţenii din unele ţări anunţate de către Ministerul Afacerilor Externe).

Cetăţenii străini trebuie să aplice la consulatul sau ambasada turcă pentru obţinerea vizei de muncă şi a permisului de muncă. Acest lucru va permite cetăţeanului străin să lucreze în Turcia. Aceşti străini au la dispoziţie 90 de zile înainte de a aplica şi de a obţine un permis de şedere. Acest lucru va legaliza şederea lor pe teritoriul Turciei. Vizitatorii străini sunt obligaţi să efectueze mai multe forme de identificare, cum ar fi permisul de conducere şi paşaport naţional, înainte de a obţine un permis de şedere.

Astfel, începând cu data de 1 iunie 2014, în conformitate cu prevederile Acordului privind abolirea regimului de vize, cetăţenii Republicii Moldova, care deţin un document de călătorie valabil (paşaport simplu sau biometric), sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul celuilalt stat, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Cetăţenii R. Moldova care vor dori să călătorească în Turcia trebuie să deţină un paşaport cu termen de valabilitate de cel puţin 60 de zile suplimentar datei preconizate pentru ieşirea din ţară.

Aceste reglementări sunt valabile, de asemenea, pentru cetăţenii care efectuează transport internaţional de bunuri şi pasageri, precum conducătorii de tren, camioane şi autobuse şi asistenţii conducătorilor şi membrii echipajului avioanelor civile, trenurilor şi locomotivelor.

Cetăţenii moldoveni care vor dori să călătorească în Republica Turcia pentru o perioadă ce depăşeşte termenul menţionat vor solicita o viză de lungă şedere.

Vize de reşedinţă
Dacă doriţi să locuiţi în Turcia pentru o perioadă mai lungă decît cea prevăzută de viză sau dacă viza turistică vă permite, va trebui să aplicaţi pentru obţinerea unei vize de reşedinţă. Trimiteţi la ambasada sau la consulatul turc materialele necesare pentru aplicare cu cel puţin două luni înainte de plecare, pentru a dispune de suficient timp pentru procesarea solicitării. Este interzisă angajarea în cîmpul muncii în Turcia dacă deţineţi o viză de reşedinţă, deci trebuie să demonstraţi posibilitatea de a vă sprijini financiar în timpul aflării dumneavoastră pe teritoriul Turciei.

Vizele de muncă
Se aplică pentru o viză de muncă la ambasada sau consulatul turc cu cel puţin 2 luni înainte de plecare. În acelaşi timp, angajatorul trebuie să trimită anumite documente către Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale din Turcia (MMSS). Ministerul pune la dispoziţie o listă reînnoită a acestor documente pe adresa web.

Depunerea documentelor şi a formularelor necesare începe prin depunerea cererilor pentru obţinerea simultană vizei de muncă şi a permisului de muncă. Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale va procesa cererea dumneavoastră în termen de 90 de zile.

După ce cererea dumneavoastră a fost aprobată, următorul pas ţine de plata cheltuielilor pentru eliberarea permisului de muncă şi a taxelor privind procesare vizei de muncă.

Ca şi în cazul vizei pentru studii, trebuie să aplicaţi pentru un permis de şedere în termen de 30 zile de la sosirea în Turcia. Nu vi se va permite să începeţi lucrul pînă cînd nu veţi obţine toate cele trei permise necesare.

Vize de cercetare
Cercetătorii care aplică pentru obţinerea dreptului de a efectua săpături arheologice trebuie să depună cererile la ambasada sau consulatul turc. Membrii şi liderii echipei de cercetare trebuie să prezinte 7 copii ale formularelor de aplicare şi fotografii de tip paşaport. Cererile lor sunt redirecţionate către Turcia pentru examinare. Odată ce cererile au fost procesate şi aprobate, aceştia trebuie apoi să plătească o taxă de procesare a cererii.

Vize pentru filmări
Dacă intenţionaţi să filmaţi un proiect de film documentar sau comercial în Turcia, atunci trebuie să depuneţi o cerere la Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia. Contactaţi reprezentanţii Ministerului pentru mai multe informaţii. Nu este posibil să aplicaţi pentru obţinerea unei vize pentru filmări prin intermediul consulatului sau ambasadei.

Turiştii care filmează materiale video personale pentru utilizare în scopuri non-comerciale, nu necesită asemenea tip de vize.

Permisul de şedere
Permisele de şedere sunt necesare cetăţenilor străini care intenţionează să rămână pentru mai mult de o lună pe teritoriul Turciei. Cererile trebuie să fie depusă la consulatele şi ambasadele Turciei, iar cetăţenii străini trebuie să obţină specificarea în viză a duratei şederii lor înainte de a intra pe teritoriul Turciei. Cetăţenii străini eliberaţi de necesitatea de obținere a vizelor, de asemenea, sunt eliberaţi şi de la necesitatea de a deţine un permis de şedere, care se limitează la perioada de scutire de viză.

În conformitate cu Regulamentele Turciei, cererea pentru procesarea unui permis de şedere trebuie să fie depusă personal de către persoana străină (în practică poate fi făcută de către un reprezentant, totuşi solicitantul permisului de şedere trebuie să prezinte cel puţin o dată pentru confirmarea fizică) la departamentul de poliţie a Biroului pentru străini.

În ceea ce priveşte membrii familiilor persoanelor expatriate, aceştia vor avea nevoie de permise de şedere pentru perioada de angajare, fiind expatriat. Cu toate acestea, în caz de procesare întîrziată a vizei, persoanei expatriate i se poate acorda un permis de şedere temporară pentru o perioadă de la trei (3) la douăsprezece (12) luni în scopuri turistice. Solicitantul trebuie să ia în considerare faptul că, permisul de şedere este în mod normal, eliberat în termen de o săptămînă.

Documentele necesare pentru aplicarea în scopul obţinerii permisului de şedere (Departamentul de Poliţie) sunt următoarele:

• Două (2) formularele de declaraţie;
• Două (2) formularele privind angajarea;
• Şapte (7) fotografii pentru personalul străin;
• Petiţia pregătită de către compania care va angaja persoana expatriată;
• Permis de muncă obţinute de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
• Paşaport de personal străin.

Pe lîngă aceasta, solicitantul va trebui să schimbe 1.000 USD pe lună pe termen scurt (aplicarea pentru mai puţin de şase (6) luni) şi 300 USD pe lună (aplicarea pentru un termen mai lung de şase luni (6)); sumele trebuie să fie convertite în lire turceşti şi să fie prezentate împreună cu cererea. Această sumă este necesară pentru a demonstra faptul că solicitantul este capabil să suporte cheltuielile legate de şederea acestuia în Turcia şi vor putea fi re-convertite în altă valută sau utilizate direct, fără nici o repercusiune asupra cererii şi unicul scop este eliberarea certificatului bancar.

În ultimă instanţă, un alt aspect important care necesită să fie luat în considerare ţine de faptul că, în caz de expirare a permisului de şedere, străinul trebuie să depună o solicitare către autorităţile competente în termen de cincisprezece (15) zile, în scopul prelungirii permisului de şedere expirat.

Permis de şedere pentru studenţi
Guvernul turc permite cetăţenilor străini să lucreze în timpul studiilor în cazul în care aceştia respectă regulile şi regulamentele turceşti. Cetăţenii non-UE vor necesita un permis de şedere pentru studenţi înainte de a putea aplica pentru obţinerea unui permis de muncă.

Permisul şedere pentru studenţi oferă cetăţenilor străini permisiunea de a lucra într-un mod limitat. Cetăţenii străini pot lucra cu fracţiune de normă sau în calitate de lucrători sezonieri. De asemenea, aceştia trebuie să muncească, pînă la 10 de ore pe săptămînă pe tot parcursul anului sau cu o normă întreagă în decursul lunilor iunie, iulie şi august.

Noua lege nr. 4817 se concentrează pe permisele de muncă eliberate străinilor. Această lege constituie legea naţională privind ocuparea forţei de muncă a lucrătorilor străini. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 2003. Legea nr 4817 a eliminat structura multidimensională şi difuză a legilor anterioare cu privire la muncitorii străini aflaţi pe teritoriul Turciei. Legea nr 4817 prevede eliberarea permiselor de muncă de către o singură Autoritate turcească.

Legea nr. 4817 stabileşte principiile pentru limita de acordare şi anulare a documentelor de autorizare a muncii în Turcia. De asemenea, Legea nr. 4817 stabileşte o categorie de cetăţeni străini care nu pot fi eligibili pentru legalizarea documentelor în Turcia, precum şi responsabilităţile asumate în momentul cînd documentele de autorizare a muncii sunt acordate unui cetăţean străin.

Regulile de eliberare a vizelor turceşti pentru cetăţenii statelor Consiliului de Cooperare în regiunea Golfului

Guvernul Turciei a emis normele de eliberare a vizei pentru imigrare pentru solicitanţii din statele membre ale Consiliului de Cooperare din regiunea Golfului, inclusiv Arabia Saudită. Aceste prevederi garantează persoanelor în cauză vize de intrare pe termen lung la sosirea la punctele de intrare pe teritoriul Turciei. Titularul unui paşaport al Arabiei Saudite poate obţine o viză imediat la sosirea în orice port sau aeroport din Turcia, precum şi imediat după sosirea la Ambasada Turciei. Această regulă de eliberare a vizelor turceşti a fost emisă de Ambasadorul turc Ugur Dogan.

Şomajul şi invaliditatea
În nivel teoretic, Turcia prevede un sistem atotcuprinzător de asigurare a sănătăţii publice şi de asigurare în domeniul ocupării forţei de muncă. În realitate, sistemul este mizerabil, în cel mai bun caz, şi dezastruos, în cel mai rău.

Există ineficienţe şi inconsecvenţe în ceea ce priveşte eligibilitatea şi serviciile prestate – spre exemplu, persoanele aflate în Turcia pentru azil politic şi refugiaţii, sunt eligibili pentru asigurările de sănătate turceşti, dar, în practică, aceştia beneficiază de îngrijirea cuvenită doar foarte rar. Sistemul de securitate socială al Turciei este implementat în condiţiile unei datorii enorme, pe care guvernul speră să o combată prin înfăptuirea unor reforme masive în domeniul securităţii sociale.

Dacă solicitaţi pensii, compensaţii de şomaj sau pensii de invaliditate, fiţi pregătiţi să vă confruntaţi cu probleme sau întîrzieri într-o formă sau alta.

Îndemnizaţiile de şomaj în Turcia
Lucrătorii angajaţi legal sunt eligibili pentru obţinerea prestaţiilor de şomaj în Turcia. Acestea includ muncitorii străini, atîta timp cît aceştia au lucrat şi au locuit pe teritoriul Turciei legal şi avînd vîrsta de cel puţin 18 ani.

Contribuţiile la fondurile de şomaj constituie 1% din cîştigurilor salariale ale angajaţilor şi 2% din salariile angajatorii lor. Un muncitor este eligibil pentru a primi îndemnizaţii după 600 de zile de contribuţii în muncă în decursul ultimilor 3 ani de angajare.

Suma îndemnizaţiei minime este de 50% din veniturile medii zilnice ale lucrătorului (calculate cu 4 luni înainte de şomaj) şi nu poate fi mai mare decît salariul minim specific pentru ramura dată a industriei. Îndemnizaţiile pot fi plătite pe un termen de pînă la 1080 zile, în funcţie de numărul contribuţiilor aduse de persoana aflată în şomaj.

Îndemnizaţiile de invaliditate
Serviciul de securitate socială în Turcia prevede acordarea indemnizaţiilor de invaliditate, atît temporare şi permanente, pentru persoanele rănite la locul de muncă. Această prevedere se extinde asupra tuturor angajaţilor cu normă întreagă, şi nu necesită o perioadă minimă de calificare. Contribuţiile la sistem sunt plătite în întregime de către angajatori, care plătesc între 1,5% şi 7% din valoarea salariilor. Contribuţiile exacte sunt bazate pe riscul de rănire - firmele corporative contribuie mai puţin decît antreprenorii industriali.

Îndemnizaţiile temporare sunt plătite în valoare de 2/3 sau ½ din veniturile zilnice ale unui (dacă spitalizarea a fost necesară).

Îndemnizaţiile de invaliditate permanente sunt calculate prin estimarea coeficientului de „pierdere a capacităţii de muncă” (aceasta este determinată de instituţia de asigurări sociale). Pentru invaliditate parţială, în cazul în care această „pierdere a capacităţii de muncă” este între 10 şi 25%, beneficiile pot fi plătite sub forma unei sume de substituție.

Rudelor muncitorilor decedaţi la locul de muncă le este acordată o pensie de aproximativ 35% din veniturile minime lunare ale angajatului decedatului, pe lîngă o compensaţie pentru acoperirea costurilor de înmormîntare.

Rudele eligibile pentru a beneficia de acest tip de îndemnizaţii sunt: soţul/soţia, copii sub 18 ani (20 de ani în cazul în care aceştia fac studii pre-universitare, 25 - dacă studiază la universitate), un fiu cu handicap cu vîrsta de peste 18 ani, celibatar/ă (divorţat, văduv, etc.), o fiica de orice vîrstă, care nu este asigurată socială.

Îndemizaţii de pensionare în Turcia
Bărbații cu vîrsta de peste 60 de ani şi femeile cu vîrsta de peste 58 de ani sunt eligibili pentru îndemnizaţiile de pensionare din momentul în care şi-au încetat activitatea remunerată. Îndemnizaţiile de pensionare se calculează în baza salariului mediu anual al angajaţilor.

Îndemnizaţii de maternitate
Femeile însărcinate sunt eligibile pentru a primi 2/3 din veniturile lor medii zilnice timp de 8 săptămîni înainte şi după naşterea copilului. Pe lîngă aceasta, ele sunt eligibile pentru îndemnizaţii de sarcină, naştere a copilului şi concediu post-natal.

Îndemnizaţiile pentru naştere cresc în cazul naşterilor multiple (gemeni şi tripleţi, de exemplu).

La nivel de legislaţie, Turcia prevede acordarea asistenţei medicale toţi cetăţenii săi (inclusiv persoanelor fără adăpost). În realitate, sistemul de sănătate publică este plin de ineficienţe, iar asistenţă medicală prestată este de calitate scăzută.

În decursul a mai mulţi ani, 3 agenţii diferite administrau sistemul de asistenţă medicală în Turcia: SSK (persoanele angajate), Bag-Kur (self-emploament) şi Emekli Sandık (angajaţii guvernamentali pensionaţi). Aceste programe au fost ineficiente şi suprasolicitate, fiind, totodată dificilă comunicarea reciprocă, atunci cînd oamenii erau transferaţi dintr-un sistem în altul (de pensionare, de exemplu).

Guvernul a iniţiat ample reforme în domeniul sănătăţii, cu scopul final de a crea o agenţie de administrare unică pentru toate categoriile de angajaţi din Turcia. La nivel teoretic, reformele vor oferi fiecărei persoane angajate legal în Turcia şi persoanelor dependente de aceasta, asistenţă medicală gratuită în toate spitalele publice şi le vor face eligibile pentru procurarea medicamentelor la preţ redus. Noul sistem, de asemenea, urmăreşte să ofere servicii de îngrijire gratuită pentru copiii pînă la vîrsta de 18 ani. Rămîne de văzut dacă sunt sau nu aceste caracteristici materializate de facto.

De asemenea, este în proces de examinare un plan prin care tuturor lucrătorilor eligibili li se va emite un card de credit de genul cardurilor de securitate socială care vor putea fi prezentate la spitale şi farmacii, cu detalii privind asigurarea persoanelor în cauză. Guvernul turc speră că această măsură va simplifica sistemul de ducere a evidenţei şi va simplifica şi procesul de plată.

O politică care a rămas constantă, atît în sistemul vechi, cît şi în cel reformat este kartyeşil (cartea verde), care permite persoanelor pauperizate (care nu au un loc de trai, maşină sau venituri) să aibă acces la asistenţă medicală gratuită. În timp ce străinii sunt, din punct de vedere tehnic, eligibili pentru acest program, este puţin probabil ca orice străin sărac să obţină permisiunea de a se stabili cu traiul în Turcia.

Îngrijirea privată
Marea majoritatea a străinilor optează pentru îngrijirea private şi asigurările de viaţă în decursul aflării lor în Turcia. Acest lucru se datorează, în mare parte, calităţii net superioare a personalului şi a îngrijirii acordate în unităţile medicale private şi, desigur, barierei de comunicare în limba turcă.

Notă pentru cetăţenii UE
În pofida faptului că Turcia a făcut numeroase concesii în speranţa de a curta naţiunile membre ale Uniunii Europene, totuşi aceasta nu oferă încă asistenţa medicală aşteptată de cetăţenii UE atunci cînd călătoresc în afara ţărilor lor de origine.

Sănătatea publică

Spitalele publice în Turcia
Dacă sunteţi angajat legal în Turcia sau sunteţi soţ al unui cetăţean turc, atunci sunteţi eligibile pentru tratament în oricare spital public.

Medicii din spitalele publice sunt la fel de bine pregătiţi ca şi oricare alţi medici din Turcia. Din păcate, spitalele publice sunt afectate de deficitele financiare care-i lasă cu echipament medical învechit şi prost întreţinut. În plus, multe dintre acestea sunt supraaglomerate.

La orice vizită la un spital de stat (devlet hastanesi) vă veţi confrunta cu una sau toate dintre următoarele probleme: echipamentul este prost întreţinut sau lipsa componentelor acestuia, lipsa de personal instruit şi odăi de spitalizare aglomerate care vă limitează intimitatea. Nu vă aşteptaţi să găsiţi pe cineva care vorbeşte limba engleză la nivel avansat sau să găsiţi un medic de gardă în tura de noapte.

Spitalele de stat nu prevăd asigurarea pacienţilor cu mese, astfel încît ar trebui să vă bazaţi pe prieteni şi familie pentru a vă asigura cu produse alimentare în cazul unei spitalizări prelungite.

Ca regulă generală, trebuie să luaţi cu dumneavoastră tot de ce credeţi că aţi putea avea nevoie aflîndu-vă într-un spital de stat. Acest lucru nu se limitează la produsele alimentare şi la cele asigurate de crearea confortului deoarece mare majoritate a spitalelor de stat nu dispun de rezerve suficiente de sînge şi ar trebui să găsiţi în prealabil un donator. Asiguraţi-vă că cunoaşteţi grupele de sînge ale prietenilor şi ale membrilor de familie înainte de a fi supus vreunei intervenţii chirurgicale.

Spitalele didactice
Dacă din motive financiare sau din curiozitate vă decideţi să vizitaţi un spital de stat pentru tratament, încercaţi să găsiţi un spital didactic în apropierea unui colegiu medical. Aceste „spitale didactice” sunt spitalele publice cel mai bine întreţinute şi bine finanţate. Ele sunt mai curate decît alte spitale şi acordă asemenea facilităţi cum ar fi medicii calificaţi disponibili 24 de ore pe zi.

Dezavantajul la spitale didactice constă în faptul că, în pofida medicilor cu calificare înaltă, personalul de îngrijire este cu mult mai puţin calificat. Cu toate acestea, igiena ameliorată compensează la nivel acest dezavantaj.

Cu toate acestea, nu există nici un motiv pentru majoritatea străinilor de a solicita asistenţă de la un spital de stat, cu excepţia cazurilor de urgenţă sau a situaţiei financiare. Atîta timp cît dispuneţi de mijloace financiare, este rezonabil să optaţi pentru asistenţa medicală privată.

Clinici locale
De obicei, nu există spitale majore (private sau publice) în zonele rurale. Aceste zone sunt deservite de clinici locale, deservite de către un medic şi una sau două asistente. Acestea sunt ideale pentru examinări, vaccinări, prescripţii şi consultaţii (cu condiţia că vorbiţi limba turcă), dar nu sunt suficient de dotate şi competente pentru procedurile medicale majore.

Serviciile prestate de aceste clinici sunt fără plată pentru persoanele asigurate şi ieftine pentru cele neasigurate. Atât timp cît vorbiţi limba turcă destul de bine, nu există nici un motiv pentru care nu ar trebui să apelaţi la ajutor sau sfaturi cu privire la probleme minore.

Asistenţa medicală privată

Asigurarea medicală privată în Turcia
Avînd în vedere calitatea proastă în marea majoritate a spitalelor turceşti şi dificultăţile create de bariera lingvistică, majoritatea străinilor preferă să plătească pentru asigurarea medicală privată. Aceasta le permite accesul la o reţea extinsă şi bine dotată de spitale private (Ozel hastane) şi clinici.

Numeroase companii turceşti şi internaţionale oferă asigurări de sănătate care acoperă planuri de asistenţă medicală în Turcia, astfel încît există spitale şi clinici private în întreaga ţară.

În contrast cu spitalele de stat, multe dintre facilităţile acordate de spitalele private sunt considerate unele dintre cele mai bune din lume. Unele dintre acestea chiar au fost recunoscute la nivel internaţional. Pentru mulți străini, cele mai importante beneficii oferite de spitalele private ţin de personalul care vorbeşte limba engleză şi alte străine.

Dacă optaţi pentru îngrijirea privată, trebuie să aveţi în vedere că spitalele, la fel ca orice sau oricine altcineva în Turcia, percep de la străini o taxă de multe ori mai mare decît de la conaţionalii turci. Aceste diferenţe de preţ sunt cunoscute sub denumirea de „sistem de dublă tarifare” şi are drept scop estorcarea banilor de la străinii cu planuri de asigurare privată. Nu vă daţi acordul să achitaţi plăţile ridicate decît după ce aţi încercat negocierea exhaustivă. Puteţi convinge marea majoritate a spitalelor să vă perceapă preţuri în calitate de localnic prin intermediu unui prieten turc.

Cum să găseşti un spital?
Furnizoruldumneavoastră de asigurare privată ar trebui să vă ofere o listă de spitale şi clinici atunci cînd vă înregistraţi pentru un plan de asigurare. Aţi putea, de asemenea, să verificaţi asemenea portaluri web cum ar fi Turkey Central pentru a accesa listele de spitale şi clinici. Dacă sunteţi în deplasare în Turcia pentru o perioadă scurtă de timp, veţi dori, probabil, să achiziţionaţi o asigurare internaţională pe un termen scurt. Mulţi furnizori internaţionali au acorduri speciale cu cele mai bune spitale turceşti care oferă „pachete de vacanţă”.

Printr-o întorsătură ironică a sorţii, în timp ce spitalele de stat luptă cu supraaglomerarea şi echipamentul învechit, multe spitale private din Istanbul şi Ankara sunt destinaţii pentru „turismul în scopuri de sănătate” - străinii care combină tratamentul lor medial cu vacanţe scurte.

Urgenţe

Numere de urgenţă şi ambulanţe
Formaţi 112 în cazul în care doriţi să chemaţi o ambulanţă (ambulans). În funcţie de gravitatea stării dumneavoastră, aţi putea, totuşi, lua un taxi.

Calitatea şi rapiditatea ambulanţelor turceşti va depinde de spitalul care le gestionează. Ambulanţe publice au timpul de aşteptare mai lung şi echipamentele sunt de calitate inferioară, în timp ce ambulanţele private vor ajunge mai repede şi, în același timp, dispun de materiale medicale de calitate mai înaltă. Aveţi în vedere acest lucru atunci cînd solicitaţi ajutorul medical de urgenţă - dacă starea dumneavoastră este gravă, ar putea fi o chestiune de viaţă şi de moarte.

Dacă starea dumneavoastră nu prezintă vreun risc pentru viaţă (sau chiar dacă prezintă un anumit risc, dar locuiţi într-o regiune unde serviciul de ambulanţă este lent), ar fi rezonabil să chemaţi un taxi în locul ambulanţei. Vă rugăm să reţineţi, totuşi, că, deşi acest mijloc de transportare la spital poate fi mai rapid, în multe cazuri, acesta nu vă va permite, evident, să beneficiaţi de ajutorul medical acordat de asistenţii medicali în timpul transportării cu ambulanţă. Deci, luaţi în considerare gravitatea stării dumneavoastră şi operativitatea ambulanţelor locale înainte de a opta pentru un taxi.

În Istanbul este oferită cea mai mare varietate de servicii de ambulanţă privată (cum ar fi Spitalul Internaţional şi Medline, însă disponibilitatea acestora scade brusc în Ankara, Izmir, şi oraşele mici. Pe lîngă aceasta, există servicii de ambulanţă aeriene disponibile în Turcia, inclusiv DORUK Air, Asistenţă Internaţională SOS şi Serviciul de Ambulanţă MEDLINE .

Analizaţi opţiunile disponibile înainte de a ajunge la Turcia şi să păstraţi numerele relevante la îndemînă în caz de urgenţă.

Farmacii, stomatologi, oftalmologi

Servicii de sănătate în Turcia
Deşi veţi avea acces la toate serviciile medicale de care aţi beneficiat în ţara de origine în oricare dintre oraşele mai mari ale Turciei, trebuie să fiţi conştienţi de faptul că calitatea acestor servicii va varia în funcţie de furnizorul serviciilor în cauză.

Farmaciile (eczane) sunt disponibile pe scară largă în Turcia, deşi cultura farmaceutică turcă este, probabil, diferită de ceea aţi văzut în ţara dumneavoastră de proveniență. Spre exemplu, mai multe farmacii turceşti oferă liber, la tejghea, anumite medicamente, care sunt eliberate doar în conformitate cu prescripţia medicului în multe alte ţări. Pe lîngă aceasta, farmaciile mari pot oferi vaccinuri şi alte servicii medicale de bază.

În general, nu ar trebui să întîlniţi careva dificultăţi în a obţine orice medicament de care aveţi nevoie în timp aflării dumneavoastră în Turcia. În cazul în care un farmacist turc nu are un anumit tip de medicament în stoc, acesta va putea să-l comande, chiar şi din străinătate.

În timp ce toate oraşele mari sunt asigurate cu farmacii care activează în regim de 24 de ore, în oraşele mici şi în mediul rural puteţi găsi un farmacist desemnat (nöbetçi eczane), la care puteţi să vă adresaţi 24 de ore pe zi. De obicei, va fi un semn în curtea farmaciei locale indicînd asupra acestui serviciu. În oraşele foarte mici, pot exista doar un singur farmacist desemnat.

Medicamentele în Turcia
Turcia este o ţară în care medicina e bazată pe administrarea pastilelor. Nu fiţi surprins dacă un medic vă va prescrie 3 sau 4 rețete per vizită. Chiar dacă nu aţi primit un diagnostic oficial, oricum, veţi primi cel puţin o prescripţie medicală. Există două explicaţii pentru acest lucru: turcii acordă o mare încredere tratamentului farmaceutic, iar companiile de producere a produselor medicinale sunt cunoscute prin faptul că plătesc suplimentar medicilor pentru ca aceştia să impună pacienţilor medicamentele lor. Medicii locali prost plătiţi pot fi destul de receptivi la acest gen de propuneri parvenite din partea companiilor farmaceutice.

Nu luaţi toate recomandările farmaciştilor ca fiind obligatorii. Deşi aceştia ar putea fi suficient de calificaţi, ei vor încerca adesea să vândă străinilor cele mai scumpe medicamente disponibile în stoc. Deşi marea majoritate a deţinătorilor de asigurare medicală achită mai puţin decît 20% din serviciile medicale, cheltuielile pot creşte dacă urmaţi mai multe prescripţii. Întotdeauna aveţi grijă să verificaţi medicamentele, precum aţi face-o acasă.

Stomatologii turci
Serviciile stomatologice (dez hekimi) sunt disponibile în toată Turcia. Marea majoritate a acestora sunt bine pregătiţi, dar cei care prestează servicii mai ieftine, de obicei, au învăţat de sine stătător. Acest lucru se poate manifesta prin igiena dentară, care ar putea să lase de dorit (nu mai vorbim despre durere!) - mergeţi la un medic stomatolog calificat, în loc să faceţi economii pe seama aceasta. Probabil veţi găsi îngrijirea dentară în Turcia mai ieftină decît în ţara dumneavoastră de origine.

Ambasada SUA oferă o listă a stomatologilor vorbitori de limbă engleză. Această listă specifică, de asemenea, scrisorile de acreditare profesionala şi realizările obținute, dacă este cazul.

Opftalmologiști
Mulţi străini vin în Turcia pentru un „concediu medical” legat de desfăşurarea unor proceduri oftalmologice. Ţara are o reputaţie excelentă legată de experţii în chirurgie cu laser, lucru demonstrat şi prin faptul că unii chirurgi turci au ajuns să antreneze acum oftalmologi (gözlükçü) în alte părţi ale lumii.

Prevederi generale și procedura de obținere a cetățeniei
Alte întrebări întâlnite in procesul de dobândire a cetăţeniei turce

Prevederi generale și procedura de obținere a cetățeniei

Cetăţenia este definită prin Articolul 66 al Constituţiei:

· Orice peroană legată de statul turc prin cetăţenie este turc;
· Copilul unui tată sau al unei mame de origine turcă, este turc;
· Cetaţenia poate fi obţinută numai în condiţiile prevăzute de lege şi poate fi pierdută numai în cazurile stabilite de lege;
· Nici un turc nu va fi lipsit de cetăţenie, cu exceptia cazului în care acesta va comite un act incopatibil cu loialitatea faţă de patrie;
· Apelarea la instanţele judecătoreşti împotriva deciziilor şi a procedurilor legate de privarea de cetăţenie, nu se refuză.

Cum să devii cetăţean al Turciei?
Dacă aţi locuit în Turcia în decursul a mai mulţi ani şi nu planificaţi să părăsiţi ţara, aţi putea aplica pentru obţinerea cetăţeniei turce. Acest lucru va elimina necesitatea de a reînnoi viza, permisul de şedere şi de muncă. Aceasta ar fi cea mai bună soluţie, dat fiind faptul că Turcia permite cetăţenia dublă şi vă veţi menţine naţionalitatea dumneavoastră originală.

Cerinţele de eligibilitate pentru obţinerea cetăţeniei turce sunt foarte simple: trebuie să aveţi majoratul (în conformitate cu legile din ţara dumneavoastră de origine), trebuie să fi locuit în Turcia în decursul unei perioade nu mai scurte de 5 ani, cu o întrerupere totală de mai puţin de 6 luni. Acest lucru se reduce la 3 ani în cazul daca sunteţi căsătorit cu un cetăţean turc sau sunteţi un străin născut pe teritoriul turc.

Sănătatea fizică şi mintală trebuie să fie corespunzătoare şi fără antecedente penale. De asemenea, trebuie să fiţi capabili să vorbiţi limba turcă la un nivel de bază. În cele din urmă, trebuie să dovediţi că aveţi posibilitatea de a vă susţine financiar în timpul aflării dumneavoastră pe teritoriul Turciei. Atîta timp cât aveţi un loc de muncă, veţi corespunde aceastei cerinţe. În cazul în care nu sunteţi angajat, aţi putea demonstra capacitatea de auto-susţinere financiară prin intermediul fondurilor existente sau plata pensiilor.

Şansele de obţinere a cetăţeniei vor fi mult mai mari dacă se va demonstra că puteţi face o contribuţie valoroasă la cultură şi societatea turcă - lucraţi pentru o companie turcească, de exemplu, sau sunteti un atlet profesionist sau un profesor universitar.

Cine poate deveni cetăţean al Turciei?
Turcia funcţionează în baza principiului legăturilor de sînge. Dacă aveţi o mamă sau tată turc, de exemplu, veţi fi clasificat ca fiind turc, indiferent de ţara în care v-aţi născut. Partea pozitivă este că Turcia acceptă noţiunea de cetăţenie dublă – puteţi fi cetăţean a două ţări concomitent. Turcia permite străinilor să devină cetăţeni în anumite situaţii - şi anume prin reşedinţă, căsătorie, naştere şi intenţia de stabilire permanentă în Turcia.

Procedura de aplicare pentru obţinerea cetăţeniei turce
Pentru a aplica pentru cetăţenia turcă, trebuie să depuneţi următoarele documente la un birou al administraţiei locale (de obicei, în oraş sau la primărie).

• paşaport valabil,
• 4 fotografii tip paşaport;
• documente care adeveresc starea familiar (dacă este necesar);
• certificate de confirmare a stări fizice şi mintale adecvate.

De asemenea, va trebui să demonstraţi abilităţile dumneavoastră privind posedarea limbii turce. Puteţi demonstra acest lucru prin efectuarea unui interviu cu un oficial al guvernului turc, care poate fi stabilit din oraşul dumneavoastră prin intermediul primăriei. Acest interviu este subiectiv şi dificultatea lui variază în funcţie de funcționar. Cu toate acestea, dacă sunteţi fluent în limba turcă, nu ar trebui să aveţi problem la interviu.

Cînd depuneți documentele la primărie vi se va înmâna un formular de aplicare. După ce aţi completat actele necesare şi ați plătit o taxă pentru aplicare, documentele şi formularele de aplicare vor fi transmise la Ministerul de Interne pentru reexaminare.

Consulatul general turc vă va informa prin intermediul poştei electronice cu privire la rezultate. Notaţi faptul că legea cetăţeniei Turciei este destul de flexibilă. Funcţionarii fac uneori excepţii în cazul în care consideră că o decizie va îmbunătăţi imaginea ţării în mass-media internaţională. Acest lucru este valabil mai ales în condiţiile în care guvernul turc tinde spre integrarea în Uniunea Europeană.

Veridicitatea cărei informaţii trebuie să fie demonstrată?

De obicei, pentru a aplica la cetăţenia turcă în calitate de străin, trebuie să:

• Trebuie să fii major în ţara natală (de obicei, e vorba de vîrsta de 18 ani);
• Trebuie să fi locuit pe teritoriul Turciei pentru o perioadă de cel puţin 5 ani fără întrerupere - fiind permise ieşiri în afara ţării pe o perioadă nu mai lungă de 6 luni, fără ca acest lucru să afecteze permisul de şedere;
• Intenţionaţi să vă stabiliţi în Turcia şi acest lucru trebuie demonstrate, de exemplu, prin achiziţionarea unei proprietăţi;
• Să demonstrați faptul că vă puteți întreține pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră în decursul aflării pe teritoriul Turciei;
• Trebuie să vorbiți limba turcă la un nivel acceptabil, acest lucru fiind consemnat oficial de către un consulat turc, care va emite un certificat după desfăşurarea unui interviu cu solicitantul de cetăţenie;
• Trebuie să posedaţi trăsături morale pozitive;
• Starea sănătăţii generale trebuie să fie satisfăcătoare, fără nici o boala care poate afecta populația - un certificat medical poate fi obținut la orice spital.

Obținerea cetățeniei prin căsătorie
Dacă vă veţi căsători cu un turc, vi se va acorda cetăţenia turcă la expirarea uni termen de trei ani, fără a fi nevoie să se dovedească oricare dintre cele menţionate mai sus. Acest lucru presupune să locuiți împreună cu soţul/soţia dumneavoastră pe parcursul întregii perioade.

Dacă obțineți cetăţenia turcă prin căsătorie, iar ulterior veţi divorţa, acest lucru nu va afecta statutul de cetăţean al Turciei.

În cazul în care aveţi în vedere căsătoria exclusiv ca un mijloc de a obţine cetăţenia turcă, trebuie să reţineţi faptul că instanţele turce nu vă vor acorda un divorţ în baza unei "căsătorii fictive". Puteți fi urmărit penal de către autorităţile de Securitate şi de la Direcţia Recensămînt (Nüfus Müdürlüğü), în cazul în care acest lucru iese la iveală.

Notă: Un copil născut în Turcia nu are dreptul la cetăţenie turcă, cu excepţia cazului în care unul dintre părinți deţine cetăţenia turcă.

Alte excepții
Copiii a căror părinți şi-au pierdut cetăţenia turcă (prin emigrare, de exemplu) pot aplica pentru dobândirea cetăţeniei turce numai atunci cînd ajung la vîrsta de consimţământ. Aceştia trebuie să demonstreze toate faptele menţionate mai sus, cu excepţia perioadei de 5 ani locuiţi pe teritoriul Turciei şi cu excepţia intenţiei de a se stabili în Turcia. Acelaşi lucru este valabil pentru persoanele de origine turcă (minorităţi turceşti din statele turcice, de exemplu), pentru soţii/soţiile acestora, precum şi pentru oricare altă persoană pe care guvernul turc ar considera-o ca fiind capabilă de a contribui la dezvoltarea economică, ştiinţifică, tehnologică şi artistică a Turciei.

Unde pot să aplic pentru procesarea datelor privind dobândirea cetăţeniei turce?
Dacă îndepliniți toate cerinţele sus-menţionate, puteţi aplica prin intermediul Consulatului turc din ţara dumneavoastră. Dacă sunteţi deja în Turcia, este necesar să aplicaţi prin intermediul Oficiului de Înregistrare a Naşterilor şi a Cetăţeniei. Cazul dumneavoastră va fi revizuit de către Ministerul de Interne al Turciei, care, ulterior, vă va intervieva.

Am nevoie, într-adevăr, de cetăţenia turcă?
Aceasta poate constituie o întrebare destul de serioasă pentru dumneavoastră. Trebuie să ştiţi că, în timp ce Turcia permite dubla cetăţenie, nu toate celelalte ţări permit acest lucru. Deci, dacă ţara dumneavoastră de origine nu acceptă principiul dublei cetăţenii, atunci odată cu dobîndirea cetăţeniei turce veţi pierde prima cetăţenie. Este cu siguranţă un lucru asupra căruia trebuie să chibzuiţi cu atenţie.

Alte întrebări întîlnite in procesul de dobîndire a cetăţeniei turce

1- Pentru a aplica pentru dobândirea cetățeniei turce, este necesar să consult cerințele menționate în Legea 5901 cu privire la Cetăţenia Turcă. Cum pot să o găsesc?
Cerințele menționate în legislația relevantă pot fi găsite accesînd următorul link.

2- Vreau să aplic pentru obţinerea cetățeniei turce. Unde ar trebui să mă adresez?
Dacă locuiţi pe teritoriul Turciei, aveţi posibilitatea să aplicaţi la primăria oraşului, însă dacă locuiţi în afara Turciei va trebui să aplicaţi la Consulatul turcesc. Cererile depuse prin intermediul poştei electronice nu vor fi acceptate.

3- Cum pot afla dacă dosarul cu documentele mele privind aplicarea pentru obţinerea cetăţeniei turce au fost trimise către Direcția Generală a Populației și Cetățeniei?
Informaţiile suplimentare vă pot fi furnizate de Departamentul Relații Publice din cadrul Direcției Generale a Populației și Cetățeniei.

4- Cum pot afla numărul dosarului de documente depuse pentru obţinerea cetăţeniei?
Informaţiile suplimentare vă pot fi furnizate de Departamentul Relații Publice din cadrul Direcției Generale a populației și cetățeniei.

5- Am aplicat deja pentru obţinerea cetățeniei turce. Cum pot vedea statutul solicitării depuse?
Puteți urmări aici statutul cererii dumneavoastră prin introducerea numărului dosarului sau a informației cu privire la identitate.

6- Cît timp o să ia procedura de obţinere a cetăţeniei turce?
Dacă toate documentele necesare sunt prezentate la timp, procesul va fi încheiat în timp util. Cu toate acestea, în cazul în care lipseşte un document sau oricare alte informații despre dumneavoastră, termenul de procesare a cetăţeniei va depinde de cît de repede vor fi transmise informaţiile care lipsesc.

7- Cum voi ști dacă solicitarea mea privind obţinerea cetăţeniei turce va fi finalizată?
Veți fi informat de către Oficiul pentru Aplicare după ce procesul va fi definitivat.

8- Ce documente sunt necesare pentru dobîndirea/pierderea cetățeniei turce în baza dreptului bazat pe lege sau pe dreptul de a alege?
Puteți obține informațiile necesare accesând acest link: Citizenship Services.

9- Este posibilă deţinerea dublei cetăţenii în timp ce una dintre ele este deja cetățenia turcă?
La cererea dumneavoastră, în cazul în care îndepliniți cerinţele de deţinere a cetăţeniei străine, vi se acorda permisiunea să dețineți o cetăţenie străină atîta timp cît veţi fi posesorul cetăţeniei turce.

10- Ce ar trebui să fac în cazul în care copii sunt sub 18 ani vor împlini această vîrstă pe durata procesării datelor privind obţinerea cetăţeniei?
Copii sub 18 ani, aflaţi sub tutela părinților, trebuie sa fie declarați la Directoratul Registrului Civil.

11- Ce pot face pentru a finaliza procesul de aplicare într-un timp rezonabil?
Trebuie să trimiteţi notificările despre schimbarea adresei, reînnoirea permisului de ședere, nașterea copilului, imediat după data depunerii cererii dumneavoastră. Aceste notificări trebuie să fie însoţite de o petiție, copie a documentului.

12- Cererea mea privind dobîndirea cetăţeniei a fost refuzată. Pot sa reaplic din nou?
Aveți posibilitatea să aplicați din nou, apelînd la primăria orașului în care locuiți, în conformitate cu Legea nr. 5901 despre cetățenia turcă.

13- Unde trebuie să aplic şi ce acte sunt necesare pentru a reaplica pentru obţinerea cetățeniei turce?
Persoanele care doresc să reaplice pentru obţinerea cetăţeniei turce, trebuie să depună dosarul de documente la primăria oraşului în care trăiesc. Dacă solicitantul de cetăţenie locuieşte în afara Turciei, acesta trebuie să aplice la Consulatul turc sau la birourile de reprezentare, prezentîndu-se în persoană. Ulterior, dosarul solicitantului urmează să fie trimis la Minister.

Persoanele, care solicită redobândirea cetăţeniei turce, trebuie să pregătească un dosar, inclusiv documentele de mai jos:

a) Petiţia care exprimă cererea dumneavoastră;
b) Un certificat privind starea civilă eliberat din sistemul de registru de către departamentul unde aţi aplicat.
c) Un document, cum ar fi paşaportul sau altele, prin care este demonstrată autenticitatea persoanei. În cazul în care persoana este apatridă, el / ea ar trebui să prezinte un document similar care ar putea fi găsit.
d) Un document care ar demonstra starea civilă familiar a persoanei;
e) Un document cu privire la modificarea stării civile a persoanei după ce el / ea a pierdut cetăţenia turcă.
f) În cazul în care persoana este căsătorită, un certificat de înregistrare civilă sau un document similar în care este menţionat soţul / soţia persoanei şi copiii;
g) Dacă există o modificare a informaţiilor cu caracter personal, un document care atestă aceste schimbări.
h) O chitanţă care atestă faptul că taxa pentru prestarea serviciilor este deja plătită.

14- Cît timp trebuie să locuiesc pe teritoriul Turciei pentru a obţine cetățenia turcă? Cît timp pot sta în afara Turciei în timpul acestui proces?
În conformitate cu Legea Cetăţeniei turce nr. 5901, articolul 11, alineatul (b) din Gidul cu privire la aplicarea acestei legi, este necesar să locuiţi în Turcia 5 ani fără întrerupere. Cu toate acestea, termenul de şedere pentru străinii de origine turcă constituie doi ani pînă la 31 decembrie 2010. Dacă există întreruperi mai mult de 6 luni în decursul acestei perioade, atunci perioada dată este exclusă.

15- Care este procedura de aplicare pentru obţinerea cetăţeniei turce în baza condiţiilor speciale?
Articolul 12 al Legii 5901 Cetăţeniei turce stipulează obţinerea excepțională a cetăţeniei turce. Articolul dat menţionează faptul că procesul de dobândire a cetăţeniei turce excepționale nu este aranjat într-un anumit mod.

16- Care este motivul respingerii cererii pentru obţinerea cetățeniei turce de către o persoană străină, deja domiciliată în Turcia pentru studii, ședere temporară, turism, însoţirea copilului, scopuri de emigrare?
Articol 11 şi rîndul C din partea a doua a articolului 12 cu privire la punerea în aplicare a Legii nr. 5901 privind cetăţenia turcă , stipulează că ,,dosarele de aplicare a persoanelor fără adresă oficială de reşedinţă, sau cu intenţia legală, dar nedemonstrată de stabilire în Turcia, nu sunt acceptate şi această notificare în formă scrisă „este expediată către persoana respectivă. Cererile depuse nu vor fi acceptate daca sunt persoanele în cauză sunt: refugiaţi, studenţi, turişti, însoţitori ai unui student, pacienţi, reprezentanţi ai personalului străin aflat în misiune, care sunt obligaţi să posede o adresă rezidenţială cu un astfel de motiv: aceștia primesc un card de identitate. Aceste persoane, de asemenea, vor fi notificate în scris despre decizia luată în legătură cu dosarele depuse. Pentru a aplica pentru obţinerea cetăţeniei, în primul rînd, trebuie schimbat motivul de aplicare pentru permis de şedere (rezidenţial, de lucru, însoţit de părinţi turci, etc.). În cazul schimbării motivului de aplicare pentru obţinerea permisului rezidenţial, sejururile anterioare vor fi incluse în perioada de rezidenţă (cu excepţia vizitei în calitate de turist).

17- Unde pot obține permisul de reședință?
Permisul de reşedinţă poate fi ridicat la Secţia Centrală de poliţie a sectorului în care locuiți sau la Directoratul General de Securitate de la Ankara.

18- Cum pot primi documentele de echivalenţă a numelui?
În cazul în care persoanele care solicită documentul de echivalenţă nu introduc numele lor în registrul de stare civilă, acestea trebuie să prezinte cererile lor semnate la Directoratul General. Dacă persoana deţine documentul de imigrare, acesta trebuie adăugat în calitate de probă la cererea depusă.

19- Este posibilă dobândirea cetăţeniei turce după retragerea acesteia?
O persoana căreia i s-a retras cetățenia turcă, poate fi acceptată din nou în conformitate cu articolele 13 şi 14 ale Legi nr. 5901 cu privire la Cetăţenia turcă.

20- Pot utiliza cardul albastru în calitate de număr de identitate turc?
Cardul albastru nu poate fi utilizat în calitate de număr de identitate, pașaport sau carte de identitate turcească. La cererea instituțiilor, trebuie săa fie prezentat împreună cu cartea de identitate străină.

21- Numele meu s-a schimbat: cum pot face această schimbare în cardul albastru?
Pentru persoana (şi copiii acesteia, datele cărora au fost procesate împreună în trecut) care a deţinut cetăţenia turcă prin naştere, dar pierdut-o mai tîrziu în baza dreptului de retragere din cetăţenie, cardul albastru poate fi procesat în baza registrelor civile. Modificarea informaţiilor cu caracter personal după renunțarea la cetăţenia turcă sunt ignorate.

Informaţii generale
Obţinerea unui permis de muncă
Contractele de muncă
Sistemul de Securitate Socială
Piaţa muncii

Legea muncii
Legea muncii, care a intrat în vigoare în iunie 2003, reglementează relaţiile dintre angajatori şi angajaţi. Legea conţine mai multe prevederi în conformitate cu reglementările internaţionale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi Uniunii Europene.

Permisele de muncă
Pentru a lucra în Turcia, străinii trebuie să obţină o viză de lucru. În afară de aceasta, vor trebui, de asemenea, să obţină şi un permis de muncă. Legea nr. 4817, din data de 6 martie 2003, privind permisele de muncă pentru persoanele expatriate, a introdus schimbări fundamentale în legislaţia turcă. Una dintre modificările cele mai importante este că autoritatea competentă în eliberarea permiselor de muncă a fost desemnat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Noua lege a introdus patru (4) tipuri de permise de muncă. Fiecare tip va fi discutat în detalii mai jos:

1. Periodic / determinat: se acordă, de obicei, pentru un termen de maxim un an, luînd în considerare factori cum ar fi: situaţia în mediul de afaceri, etc. Cu toate acestea, ar trebui să fie luat în considerare faptul că, durata acestuia poate fi prelungită pînă la trei (3) ani, în dependenţă de condiţii;
2. Nedeterminat: se acordă, de obicei, în cazul în care străinii au locuit în Turcia „legal şi neîntrerupt”, timp de cel puţin opt (8) ani sau au avut un total de şase (6) ani de lucru în Turcia. Un alt factor important care trebuie menţionat este că, în cazul acestei categorii, permisul de muncă ar putea fi acordate fără oarecare termeni / condiţii. Cu toate acestea, străinii vor trebui să prezinte un certificat eliberat de către autorităţile de poliţie. Următorul pas va fi prezentarea tuturor documentelor necesare la Minister. Solicitanţii trebuie să aibă în vedere faptul că perioada de opt (8) de ani nu include timpul de efectuare a studiilor;
3. Independent: se va acorda acelor străini care îşi au reşedinţa în Turcia „în mod legal şi neîntrerupt” de cel puţin cinci (5) ani. Pe lîngă aceasta, orice străin eligibil pentru acordarea unui permis independent de muncă, în primul rînd, va primi un „Certificat de solicitare a permisului de muncă Independent”. Acest certificat este valabil pentru trei (3) luni de la data eliberării acestuia;
4. Excepţional: există şi excepţii atunci cînd un permis de muncă va fi eliberat independent de condiţiile enumerate de lege.

Aceste excepţii sunt:

4.1. Străinii căsătoriţi cu cetăţeni turci şi care locuiesc cu soţii lor în Turcia legal. Cu toate acestea, în cazul în care căsătoria este desfăcută înainte de împlinirea a trei (3) ani, atunci permisul de muncă devine invalid;
4.2. Străinii considerat ca fiind stabiliţi;
4.3. Străinii care au pierdut cetăţenia turcă – această excepţie se va aplica doar persoanelor care sunt enumerate în conformitate cu articolele 19, 27 şi 28 din Legea nr. 403 cu privire la cetăţenia turcă;
4.4. Străinii care au finisat studiile/educaţia în Turcia (vîrsta maturităţii trebuie să fie atinsă). Cu toate acestea, există o excepţie de la această regulă, care prevede că permisul de muncă va fi acordat acelor străini care au fost născuţi în Turcia sau au ajuns in Turcia înainte de a atinge vîrsta de 18 ani, cu condiţia ca aceştia trebuie să ofere unele dovezi că au absolvit oricare dintre academiile sau universităţile din Turcia, etc.;
4.5. Străinii care coincid cu scopul Legii nr. 2510 privind Stabilirea pe teritoriul Turciei;
4.6. Cetăţenii din ţările UE, inclusiv soţiile/soţii şi copiii lor;
4.7. Străinii reprezentanţi ai Ambasadelor, consulatelor şi instituţiilor internaţionale în Turcia, inclusiv soţii/soţiile şi copiii lor;
4.8. Străinii venind pe un termen scurt pentru scopuri ştiinţifice, culturale şi sportive;
4.9. Străinii cu statut de personal-cheie;
4.10. Permise de muncă pentru Instructorii străini în cadrul şcolilor care activează în cadrul ambasadelor sau consulatelor de pe teritoriul Turciei, Străinii însărcinaţi cu instituţii culturale, precum şi străinii care urmează să fie delegaţi în unele dintre instituţiile religioase.

După cum s-a menţionat mai sus, în conformitate cu legislaţia turcă, înainte de a aplica pentru obţinerea unei vize de lucru în Turcia în calitate de angajat administrativ sau tehnic, o persoană expatriată trebuie să obţină mai întîi un permis de muncă. Pentru acest permis de muncă, este necesar să se stabilească faptul că solicitantul are cunoştinţe tehnice şi / sau administrative adecvate.

Conform Legii nr. 4817 din data de 6 martie 2003, cu privire la permisul de muncă acordat străinilor, personalul străin care urmează să fie angajat în Turcia, va trebui mai întîi să aplice la Consulatul turc în străinătate, cu scopul de a obţine permisul de muncă înainte de a intra pe teritoriul Turciei. Cu toate acestea, în cazul în care personalul străin se află în Turcia pe durata ultimelor şase (6) luni şi / sau dacă el / ea este căsătorit cu un cetăţean turc, el/ea poate aplica direct la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în Turcia, dat fiind faptul că Ministerul menţionat are dreptul de acordare şi/sau anulare a permiselor de muncă pentru străinii care urmează să fie angajaţi în Turcia.

Pe lîngă cele menţionate mai sus, este, de asemenea, important pentru întreprinderi să ştie că, pentru a angaja cetăţeni străini, acestea trebuie să aplice la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, următoarele documente:

Documentele solicitate de la personalul străin:

• Petiţia;
• Formularul de aplicare (patru (4) seturi);
• Copia paşaportului (legalizată şi tradusă în turcă);
• Copia diplomei (legalizată şi tradusă în turcă) (Trebuie menţionat faptul că este necesară o diplomă universitară şi, în plus, e poate fi solicitată decizia de Echivalenţa a Consiliului de Educaţie Superioară. În anumite circumstanţe, pentru a aplica pentru eliberarea unei astfel de decizii, funcţionarii pot solicita chiar şi diploma de Bacalaureat);
• În cazul în care solicitarea se face în Turcia, este necesar un permis de şedere valabil;
• Curriculum Vitae;
• Pentru străinii căsătoriţi cu un cetăţean turc, este necesară o copie a registrului de identificare;
• Pentru străinii căsătoriţi cu un cetăţean turc, o copie legalizată a certificatului de căsătorie.

Documentele solicitate de la firma angajatoare a personalului străin:

• Petiţia;
• Bilanţul şi/sau tabelul de profit / pierdere, aprobat de administraţia financiară pentru ultimul an;
• Monitorul Registrului de Comerț prin care este pusă la dispoziţie structura Societăţii;
• Pentru instituţiile care au dobîndit dreptul de a efectua proiecte de licitaţii internaţionale deschise de către instituţiile şi organizaţiile guvernamentale sunt necesare documente care indică faptul că au preluat activităţile delegate de instituţiile şi organizaţiile relevante;
• Pentru persoanele juridice care vor angaja personal străin de experţi în cadrul serviciilor de inginerie, arhitectură, construcţii şi consultanţă, sunt necesare copiile certificatului de salarizare care dovedesc faptul că inginerul /arhitectul/planificatorul urban turc este, de asemenea, angajat, precum şi contractul de prestare a serviciilor de către personalul străin.

În mod normal, nu este posibilă obţinerea unui permis de muncă pentru membrii expatriaţi ai familiei, pînă cînd fiecare dintre aceştia, în mod separat, nu va fi capabil de a obţine un permis de muncă în baza competenţelor sau calificărilor proprii. Cu toate acestea, în conformitate cu noua lege, permisul de muncă periodic poate fi acordat, de asemenea, pentru soţul expatriat, care a adus împreună cu el / ea sau mai tîrziu, şi copiii, care au nevoie de sprijinul necesar.

Odată ce permisul de muncă este garantat, o viză de lucru ar trebui să fie obţinută de la Consulatul turc din ţară de origine a persoanei expatriate înainte de a aplica pentru un permis de şedere.

Cererile pentru obținerea permisului de muncă poate fi depusă în interiorul sau în afara Turciei.

• Străinii care locuiesc în afara Turciei pot aplica la Consulatul turc relevant, din ţara sa de reşedinţă sau din ţara de cetăţenie;
• Cetăţenii străini cu un permis de şedere valabil (valabil pentru un minim de 6 luni, cu excepţia permiselor de şedere în scopuri educative) pot aplica direct la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Permise de muncă pentru personalul-cheie străin:
În conformitate cu Legea nr 4875, din data de 17 iunie 2003, cu privire la Investiţiile străine directe, străinilor care deţin statutul de personal-cheie şi care sunt angajaţi în investiţii străine directe cu caracteristici excepţionale (investiţii care urmează să fie menţionate mai jos), au dreptul de a depune cererile lor pentru obţinerea permiselor de muncă în cadrul reprezentanţelor (consulatelor) din Republica Turcă în ţările în care sunt cetăţeni sau în ţările în care locuiesc.

Aceste aplicaţii vor fi transferate de reprezentanţele diplomatice către Ministerul Muncii. Comunicarea între cele două privind eliberarea permisului de muncă va avea loc prin e-mail şi procedura este mai rapidă în comparaţie cu procedura tradiţională de depunere a cererilor. În plus, angajatorul străin va trebui să depună documentele necesare la Minister împreună cu formularul de cerere în termen de trei (3) zile de la data depunerii cererii.

Mai mult decît atît, după ce a primit permisul de muncă, personalul - cheie trebuie să aplice la reprezentanţele Republicii Turcia în străinătate pentru obţinerea vizei de muncă în termen de nouăzeci (90) de zile de la data primirii de către aceştia a permisului de muncă şi să aplice la Ministerul de Interne pentru acordarea permisului de şedere în termen de treizeci (30) de zile de la data intrării lor în Turcia (aceste aspecte vor fi discutate mai jos).

În cazul în care personalul-cheie primeşte în prealabil un permis de şedere, cu excepţia permiselor de şedere acordate pentru educaţie în Turcia, pentru o perioadă de minim şase (6) luni, în orice scop, şi membrilor personalului li s-a acordat un permis de muncă în baza acestui permis de şedere, atunci nu mai este necesită aplicarea pentru a obţine o viză de muncă de la reprezentanţele Republicii Turcia în străinătate.

Documentele enumerate mai jos trebuie să fie predate împreună cu cererile privind acordarea permisului de muncă pentru personalul-cheie pentru angajarea acestuia în investiţiile străine directe cu caracteristici excepţionale:

• Documentele care certifică faptul că, totalul de acţiuni deţinute de acţionarii străini este evaluat la cel puţin 636.666 TRL (documente, cum ar fi: evidenţa rezervelor aprobate de către companie, bilanţul contabil aprobat de către companie, copia Monitorul Registrului de Comerț);
• Documente care atestă că exporturile realizate de către societate sau filială în cursul anului precedent a fost de cel puţin 1.000.000 de dolari SUA (cum ar fi: facturile bancare care atestă suma de export, scrisoare bancară , copia notei de cumpărare a valutei străine, contul de profit aprobat de către companie);
• Documente care să certifice faptul că circuitul de afaceri al companiei sau al filialei pentru anul precedent a fost de minim 47.749.979 TRL (documente, cum ar fi contul de profit aprobat al societăţii);
• Documente care atestă că societatea sau sucursala a angajat cel puţin 250 de membri de personal înregistraţi la Autoritatea de Securitate Socială (ASS) în cursul anului precedent; documentele care atestă faptul dat, cum ar fi listele ASS;
• În cazul în care societatea sau sucursala încă urmează să facă investiţii, sunt necesare documente care să ateste că suma proiectată de capital fix este de cel puţin 15.916.659 TRL, cum ar fi certificatul de stimulare a investiţiilor, Certificatul de stimulare a turismului;
• Certificat de activitate sau Raport de activitate sau scrisoare din partea organizaţiilor oficiale autorizate cu certificarea în legătură cu faptul că societatea are cel puţin o investiţie străină directă în afara sediului central şi scrisoarea de cesiune prin care să demonstreze că personalul - cheie au a fost numit în cadrul filialei străine de către firma principală.

Prelungirea permiselor de muncă
Prelungirea permisului de muncă trebuie să fie efectuată cel tîrziu cu cincisprezece (15) zile înainte de data de expirare. Cererile de prelungire, după expirarea termenului limită vor fi examinate ca şi cereri iniţiale de către Ministerul relevant, dar nu ca şi cereri de reînnoire. Aceste aplicații pot fi făcute şi mai devreme, cu condiţia ca acestea să fie depuse în termen de două luni (2) înainte de data de expirare a permisului de muncă. În cazul prelungirii unei permis de muncă, data de deschidere a permisului de muncă coincide cu data de expirare a permisului de munca anterior, ceea ce face mult mai practică aplicarea în ultimele cincisprezece (15) zile.

Modificări ale Legii cu privire la Muncă.

Un contract de muncă poate fi încheiat pentru o perioadă determinată de timp sau pentru o perioadă nedeterminată. Un contract de muncă, care acoperă o perioadă determinată mai mare de un an, precum şi contractele de muncă temporare trebuie să fie elaborate în scris. Legea nu pune la dispoziţie un formular special pentru contractele de muncă. Contractele de muncă sunt scutite de taxe, cotizaţii şi taxa de timbru. Legea prevede o perioadă de probă de maximum 2 luni, care poate fi extinsă pînă la 4 luni în conformitate cu dispoziţiile unui acord colectiv de muncă. Contractul poate fi reziliat în cadrul perioadei de probă fără oferirea unei notificări sau despăgubiri. Drepturile angajatului cu privire la salarii şi alte beneficii pentru zilele lucrate, prin urmare, trebuie să fie rezervate.

Legea stabileşte o serie de măsuri care urmează să fie respectate de o uniune înainte de a începe o grevă.

În Codul Muncii din Turcia, sunt tratate în mod special patru tipuri diferite de clasificări:

a) contractele de angajare pentru muncă „temporară” şi „permanentă” (articolul 10 din Codul Muncii al Turciei). Angajarea care, datorită naturii sale, durează numai pînă la 30 de zile este tranzitorie (temporar) şi angajarea care necesită o perioadă mai lungă este continuă (permanentă).
b) contractele de muncă pentru o „perioadă determinată” sau o „perioadă nedeterminată” (articolul 11 din Codul Muncii al Turciei). Un contract de muncă se consideră ca fiind pentru o perioadă nedeterminată în cazul în care relaţia de muncă nu se bazează pe un termen fix. Un contract de muncă pentru o perioadă determinată este una care se încheie între angajator şi angajat în formă scrisă, care are un termen specificat sau care se bazează pe apariţia unor condiţii obiective, cum ar fi finalizarea unei anumite lucrări sau materializarea unui anumit eveniment. Un contract de muncă pentru o perioadă determinată nu trebuie să fie încheiat de mai multe ori, cu excepţia cazului cînd există un motiv esenţial care necesită încheierea unor contracte repetate. În caz contrar, (în caz de repetare), astfel de contracte de muncă se consideră ca fiind pentru o perioadă nedeterminată de la bun început.
c) contractele de angajare pentru munca „part-time” (articolul 13 din Codul Muncii al Turciei). Contractul de muncă este considerat ca un contract part-time în cazul în care timpul normal de lucru săptămînal al angajatului a fost stabilit într-un mod considerabil mai scurt prin comparaţie cu normă întreagă de lucru a unui angajat.
d) contractele de angajare pentru prestarea muncii „în caz de apariţie a necesităţii” (articolul 14 din Codul Muncii al Turciei). Raporturilor de muncă care prevăd executarea lucrărilor de către salariat la apariţia necesităţii, după cum s-a convenit în contractul de muncă scris, se califică ca un contract de angajare cu fracţiune de normă în baza muncii prestate în caz de necesitate.

Contractele de muncă nu trebuie să fie încheiate într-un anumit format. Cu toate acestea, în cazul în care un contract de muncă este încheiat pe o perioadă determinată, trebuie să fie încheiat în formă scrisă. Contractele de muncă sunt scutite de taxa de timbru şi alte taxe.

Orice fel de discriminare în rîndul angajaţilor cu privire la limbă, rasă, sex, opinie politică, abordarea filosofică, religie sau criterii similare, este interzisă prin lege. Discriminarea bazată pe sexul angajatului este interzisă atunci cînd se stabileşte cuantumul salariului pentru angajaţii care lucrează în locuri de muncă similare sau echivalente. În cazul în care principiul egalităţii este încălcate, angajatul care este supus discriminării poate solicita despăgubiri materiale.

Tabelul de clasificare a condiţiilor contractelor de muncă în conformitate cu Codul Muncii al Turciei

În conformitate cu legislaţia turcă, contractul de muncă nu este supus vreunei cerinţe în ceea ce priveşte forma acestuia, cu excepţia cazului în care Codul Muncii al Turciei prevede altfel. Codul Muncii al Turciei prevede că nu există o cerinţă stabilită privind forma de încheiere a unui contract de muncă. Acest lucru înseamnă că un contract de muncă poate fi încheiat chiar şi verbal, fără a semna vreun contract.

Cu toate acestea, în cazul în care un acord este semnat pentru o perioadă determinată (un an sau mai mult), acesta trebuie să fie întocmit în formă scrisă, cu scopul de a demonstra prestarea muncii, dar, în caz contrar, va fi considerat ca şi un acord pe termen nedeterminat.

Drepturi şi responsabilităţi
Contractele de muncă sunt numite „Contractele de prestare a serviciilor” în Turcia, iar dacă urmează să fie executate în decursul unei perioade mai mari de un an, contractul dumneavoastră trebuie să fie elaborat în formă scrisă.

Codul Muncii al Turciei (TLC) oferă angajatorului o perioadă de două luni de probaţiune (în decursul căreia el ar putea să renunţe la serviciile dumneavoastră fără a fi supus penalităţilor) înainte de a fi obligat să vă prezinte cu un contract de angajare. De asemenea, sunteţi liber să părăsiţi angajatorul dumneavoastră fără penalităţi sau notificare prealabilă în cursul termenului de încercare.

Contractele ar trebui să precizeze salariul, îndeminzaţiile, timpul de lucru şi de odihnă. Orice alte îndemnizaţii vor fi, de asemenea, enumerate în contract. Acestea pot include costurile de călătorie, în cazul în care faceţi naveta la locul de muncă. Contractele, de asemenea, vor specifica cerinţele angajatorului dumneavoastră.

Găsiţi un avocat specializat în Codul Muncii Turciei pentru a revedea termenii contractului dumneavoastră înainte de a semna. Această verificare finală vă va asigura că nu aţi omis vreo prevedere importantă şi că toate condiţiile angajării dumneavoastră au fost stabilite în conformitate cu legislaţia muncii.

Contractul dumneavoastră va preciza, de asemenea, procedurile de concediere şi de acordare a îndemnizaţiilor. Luaţi cu atenţie act de acestea înainte de a semna contractul şi asiguraţi-vă că avocatul l-a revăzut, de asemenea.

Observaţie privind contractele de muncă în Turcia
După cum puteţi bănui, nu veţi primi un contract de muncă în marea majoritate a cazurilor de prestare a muncii cu jumătate de normă şi chiar în unele cazuri de prestare a activităţilor didactice în Turcia. În aceste cazuri, este deosebit de important să discutaţi cu angajatorul dvs. despre condiţiile exacte de angajare imediat ce sunteţi de acord cu locul de muncă. Nu începeţi să lucraţi pînă cînd nu sunteţi sigur că dumneavoastră şi angajatorul aţi stabilit clar regimul de muncă. Asiguraţi-vă că sunteţi plătit la timp (dacă lucraţi într-un bar sau un restaurant, încercaţi să stabiliţi achitarea salariului în numerar, la sfîrşitul fiecărei ture).

Dacă angajatorul dumneavoastră, în mod repetat, întîrzie cu plata salariului sau înaintează cereri abuzive, părăsiţi locul de muncă şi nu priviţi înapoi.

Amintiţi-vă că, dacă lucraţi ilegal, nu ţi beneficia de nici o protecţie în conformitate cu Codul Muncii, aşa că e la discreţia dumneavoastră să vă asiguraţi în prealabil.

Raportul Angajator principal - subcontractant
Angajarea unui subcontractant este supusă anumitor condiţii în conformitate cu Legea Muncii. În conformitate cu noile norme, numai lucrările care au un caracter secundar prin comparaţie cu obiectul de bază al angajatorului principal, cum ar fi munca auxiliară sau o parte din lucrările principale pot fi sub-contractate; spre exemplu: curăţarea, încărcarea, descărcarea şi lucrările de construcţii.

Într-un astfel de raport, angajatorul principal este responsabil împreună cu subcontractantul de angajaţii celui din urmă, în ceea ce priveşte responsabilităţile care decurg din Legea muncii, contractul individual de muncă şi convenţiile colective, la care sub-contractantul este parte. Sub-contractorii sunt obligaţi să notifice în termen de o lună angajările făcute de ei în numele angajatorului principal cu Direcţia Muncii regionale competente. Potrivit modificărilor recente, în cazul unei tranzacţii fictive, angajaţii subcontractantului sunt consideraţi ca fiind angajaţi ai angajatorului principal.

Executarea contractelor de angajare
Executarea unui contract de angajare (care în legislaţia turcă este menţionat ca fiind un „contract de prestare a serviciilor” ) este o sarcină simplă. Pentru contractele încheiate pentru o perioadă de un an sau mai mult, Codul Muncii prevede că acest contract se face în formă scrisă. Angajatorul nu trebuie să amîne executarea unui contract pentru de mai mult de două luni de la începerea lucrului de către angajat. Vă rugăm, de asemenea, reţineţi că Codul muncii al Turciei permite desfășurarea perioadei de probă pentru maximum două luni de la începerea lucrului (perioada de testare), cînd şi angajatul şi / sau angajatorul ar putea întrerupe raporturile fără a fi supuse unor clauze de terminare stipulate în Codul Muncii. Contractele de muncă sunt scutite de orice impozite şi taxe documentare, cum ar fi taxe de timbru, spre exemplu.

Trebuie remarcat faptul că, termenii şi condiţiile contractelor angajaţilor se aplică numai în măsura în care acestea sunt în compatibile cu drepturile irevocabile ale angajaţilor, după cum stipulează Codul muncii. Prin urmare, angajatorii sunt sfătuiţi să obţină asistenţă juridică înainte de executarea unor contracte de muncă, în scopul de a înţelege efectele reale ale acestor contacte pentru organizaţiile lor.

Încetarea contractelor de muncă de către angajatori
Rezilierea contractelor angajaţilor de către angajatori ar putea fi clasificată în două categorii principale. Prima categorie include încetarea contractului fără motiv, iar a doua ţine de încetarea contractului dintr-un motiv determinat. Rezilierea unui contract de angajare fără un motiv determinat este în mod natural la latitudinea angajatorului. Rezultatul automat al rezilierii sunt sumele compensatorii. Există diferite tipuri de plăţi care trebuie efectuate către angajaţi imediat după reziliere:

1. Notificarea de despăgubire: este o sumă compensatorie plătită angajaţilor la rezilierea imediată, în cazul în care nota de întrerupere nu este prezentată mai devreme, în conformitate cu prevederile codului muncii. Prin urmare, în cazul în care un angajator doreşte să rezilieze un angajat imediat, fără nici o perioadă de preaviz, angajatorul este obligat să achite angajatului următoarele sume de salariu pentru a compensa această perioadă:

• 2 săptămîni de plată pentru angajaţii care au lucrat mai puţin de 6 luni;
• 4 săptămîni de plată pentru angajaţii care au lucrat pentru mai mult de 6 luni, dar mai mai puţin de 18 luni;
• 6 săptămîni de plată pentru angajaţii care au lucrat pentru mai mult de 18 luni, mai puţin de 36 de luni;
• 8 săptămîni de plată pentru angajaţii care au lucrat pentru mai mult de 36 de luni.

2. Despăgubiri de plecare: Pentru orice reziliere fără cauză a contractelor cu angajații care au lucrat pentru mai mult de 1 an, angajatorul ar trebui să plătească această despăgubire angajatului.

Exemplu:

Experienţa în muncă a lucrătorului:1 an 1 lună 19 zile;
Ultimul salariu brut (lunar): 1.200 TRL (Lire noi turceşti);
Bonus (2 salarii pe an): 2.400/12 200 TRL;
Cheltuieli de combustibil: 480/12 40 TRL;
Cheltuieli pentru produse alimentare (lunar): 26 TRL;
Total: 1.466 TRL.

Despăgubiri de plecare pentru 1 an: 1.466 TRL
Despăgubiri de plecare pentru 1 lună: 1.466/12 = 123 TR
Despăgubiri de plecare pentru 19 zile: 1.466/365*19 = 77 TRL
Suma totală a despăgubirilor de plecare: 1.666 TRL

Despăgubirile de plecare nu vor fi achitate în următoarele circumstanţe:

1. în cazul în care angajatul îşi dă demisia;
2. angajatul şi angajatorul execută un acord de încetare reciprocă a obligaţiunilor;
3. la sfîrşitul unui contract de durată limitată.

3. Despăgubiri pentru concediul anual: vă rugăm, de asemenea, reţineţi că, în conformitate cu articolul 53 din Codul muncii, angajaţii care au lucrat cel puţin un an, au dreptul la un concediu anual plătit. Perioadele pentru concediul anual plătit se determină în funcţie de vechimea angajatului. Cu toate acestea, perioada de concediu anual plătit acordat angajaţilor, nu poate fi mai mică de:

• de la 1 an la 5 ani (inclusiv): 14 zile;
• de la 5 ani la 15 ani (excl.): 20 de zile;
• mai mult de 15 ani: 26 zile.

În cazul rezilierii imediate, fără un motiv determinat, concediul anual plătit care s-a acumulat, dar nu a fost utilizat de către angajat, trebuie să fie plătit la reziliere.

4. Salariul şi Bonusurile acumulate: este evident faptul că, dacă angajatul este concediat nici un motiv determinat, salariul şi bonusurile acumulate vor fi, de asemenea, acordate angajaţilor la reziliere.

5. Compensaţia de re-numire: Indiferent de faptul dacă contractul de muncă este limitat sau nelimitat, angajatorii ar putea rezilia contractul imediat în baza cauzelor stipulate în temeiul articolului 25 din Codul Muncii, cum ar fi probleme de sănătate, comportament nepotrivit şi împotriva codului moral, forţa majoră (orice motiv specific pentru a preveni angajatul cu o săptămînă înainte), în cazul în care angajatorul este luat în custodie sau arestat şi în cazul în care absenteismul depăşeşte perioadele de notificare desemnată în Codul Muncii.

Pe de altă parte, unor categorii de angajatorii le este suficientă doar o cauză pentru a rezilia în mod legal contractul de angajare. Totuşi, aceste explicaţii de mai jos nu ar trebui să fie confundate cu rezilierea imediată a contractului de muncă în temeiul motivului explicat mai sus. Este explicit faptul că nu există nici un alt motiv pentru a rezilia contractul în baza motivelor de mai sus.

În conformitate cu articolul 18 al Codului muncii, angajatorii care au în subordine mai mult de 30 de persoane, nu au dreptul de a rezilia contractele nelimitate ale angajaţilor cu o vechime de muncă de 6 luni fără cauze justificate legal. Prin urmare, notificarea de reziliere se face în scris şi trebuie să se bazeze pe un temei legal. În cazul în care astfel de angajaţi reziliază fără motiv contractele cu angajaţii lor, pe lîngă sumele de compensare menţionate mai sus, angajatorii vor fi supuşi unei „compensaţii de reangajare", care este acordată de instanţă angajaţilor concediaţi. Sumele acordate pentru re-numire pot constitui salariu anual al angajatului. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, compensaţiile de re-numire nu sunt acordate reprezentanţilor angajatorului, care acţionează în numele angajatorilor, cum ar fi: directori generali etc şi care sunt autorizate să gestioneze locul de muncă şi să angajeze sau să concedieze membrii personalului.

În conformitate cu articolul 19 al codului muncii, angajatorii sunt obligaţi să notifice angajaţii lor cu notificările scrise care conţin justificări clare şi precise privind rezilierea contractelor de muncă. În conformitate cu principiile OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii), angajatorii nu pot rezilia un contract nelimitat, în absenţa unei declaraţii defensive anterioare obţinute de la angajat. Trebuie remarcat faptul că, angajatorii ar trebui să producă, de asemenea, documente pentru a dovedi în faţa instanţelor motivele întemeiate de reziliere.

În baza sumelor compensatorii menţionate mai sus, angajatorii trebuie să se consulte cu un expert juridic înainte de a rezilia un contract de muncă în Turcia.

Încetarea contractului de angajare

În conformitate cu prevederile relevante ale Legii Muncii, angajatorii şi angajaţii sunt obligaţi să acorde perioade determinate pentru notificarea prealabilă la încetarea contractului de muncă, după cum se arată în tabelul de mai jos.

Există două tipuri de reziliere a contractului de muncă:
1) Rezilierea contractului prin notificare;
2) Rezilierea contractului fără notificare bazată pe motive justificate.

Rezilierea contractului prin notificare
Atît angajatul şi angajatorul poate rezilia un contract de muncă încheiat pentru o perioadă nedeterminată bazat pe perioadele de notificare indicate în tabelul de mai sus. Angajatorul poate rezilia un contract de muncă prin plata salariului angajatului care corespunde perioadei de notificare. Cu toate acestea, angajatul aflat sub incidenţa prevederilor securităţii muncii păstrează dreptul de a supune valabilitatea rezilierii contractului de angajare unui control jurisdicţional.

Rezilierea contractului fără notificare bazată pe motive justificate
Atît angajatorul, cît şi angajatul au dreptul de a rezilia un contract de muncă, fără notificare, în următoarele condiţii:

• Motive de sănătate;
• Cauze care decurg din greşeli şi motive similare;
• Evenimente de „forţă majoră” care împiedică angajatul să lucreze pentru o perioadă mai mare de o săptămână.

Consecinţele rezilierii contractului din motive nevalabile
În cazurile cînd este determinat de instanţa de judecată că rezilierea este nevalabilă şi nejustificată, angajatorii sunt obligaţi să reangajeze persona în cauză în termen de o lună de zile de la data înaintării cererii relevante de către angajat. În cazul imposibilităţii de a face acest lucru, angajatorul este obligat să plătească despăgubiri angajatului, variind de la patru la opt salarii lunare, la discreţia instanţei. În plus, salariul şi alte beneficii pentru o perioadă de pînă la 4 luni ar trebui să fie, de asemenea, acordate angajatului pentru perioada în care salariatul nu a lucrat.

Angajatul este obligat să facă o cerere la angajator, în scopul de a începe să lucreze în termen de zece zile lucrătoare de la data notificării eliberate de către instanţă. În caz contrar, rezilierea făcută de către angajator este considerată valabilă.

Despăgubiri pentru rezilierea contractului (plata compensatorie)
O sumă de despăgubire trebuie să fie plătită salariaţilor a căror contract de angajare este reziliat ca urmare a pensionării sau din alte motive decît demisia din dorinţă proprie sau abaterea de la obligaţiunile de serviciu. O astfel de îndemnizaţie de salarizare este calculată în baza plăţii pentru treizeci de zile de angajare pe an la rata brută de plată aplicabilă la data de pensionare sau de concediere. Cu toate acestea, plata pentru treizeci de zile de angajare pe an nu poate depăşi limita semi-anuală determinată, care constituie suma de 2,623.23 de lire turceşti pentru prima jumătate a anului 2011. Despăgubirea poate fi plătită la o sumă mai mare decît limita indicată mai sus, în cazul în care există o asemenea prevedere în contractul de muncă.

Îndemnizaţia de reziliere plătită în limita specificată este scutită de impozitul pe venit. Cu toate acestea, sumele de despăgubire plătite în plus faţă de limita stabilită vor fi supuse impozitului pe venit. Motivele în baza cărora angajaţii au dreptul de a primi îndemnizaţie de reziliere sunt după cum urmează:

1. Abandonarea locului de muncă ca urmare a serviciului militar obligatoriu (pentru bărbaţi);
2. Pensionarea (pentru a beneficia de pensia pentru limită de vîrstă sau de îndemnizaţia de invaliditate din partea instituţiilor de asigurări relevante);
3. Întreruperea voluntară de către angajaţii de sex feminin a contractului de muncă în termen de un an de zile de la data căsătoriei;
4. Moartea salariatului.

Concedierea angajaţilor
În caz de încetare a contractului de muncă cu o durată nedeterminată, angajatorii trebuie să respecte procedura prevăzută de legea muncii. Angajatorii care reziliază un contract de muncă cu o durată nedeterminată în cazul în care angajatul a lucrat pentru cel puţin şase luni la un loc de muncă, cu treizeci sau mai mulţi angajaţi, va fi obligat să justifice rezilierea cu un motiv întemeiat pe baza calificărilor sau comportamentelor angajatului sau în baza cerinţelor întreprinderii. În plus, contractele de angajare cu o durată nedeterminată nu pot fi reziliate din orice motiv legat de comportamentul sau productivitatea angajatului, cu excepţia cazului în care salariatului i-a fost acordată posibilitatea de a-şi apăra poziţia.

Concedierea colectivă a angajaţilor
Prin concediere colectivă se înţelege concedierea în aceeaşi lună a cel puţin (i) zece angajaţi din numărul total de la 20 pînă la 100 de angajaţi; (ii) a cel puţin 10% din numărul total de 101-300 de angajaţi, sau (iii) a cel puţin treizeci de angajaţii în cazul în care există 301 de angajaţi sau mai mult. Angajatorul care intenţionează concedierea colectivă a salariaţilor trebuie să rezilieze contractul de muncă din motive economice, tehnologice sau structurale sau din cauza unor cauze similare referitoare la întreprindere, la locul de muncă sau de afaceri. Angajatorul va înştiinţa reprezentanţii sindicatelor de la locul de muncă, direcţia regională relevantă şi Direcţia Autorităţii privind ocuparea forţei de muncă în Turcia, în formă scrisă, cu cel puţin treizeci de zile în avans. Notele informative privind încetarea contractelor sunt valabile pentru un termen de 30 de zile de la depunerea unei notificări la Direcţia Regională competentă.

Sistemul de asigurări sociale în Turcia a trecut printr-o transformare majoră în 2007, rezultînd într-un sistem care funcţionează mai eficient şi mai rapid, bazat pe centralizarea controlului diferitelor fonduri de asigurări sociale într-o instituţie unică.

Scopul aplicării programului:

Cele trei fonduri de asigurări, şi anume SSK, Emekli Sandigi şi Bag-Kur, au fuzionat în cadrul unui organism unic numit Institutul de Securitate Socială (SSI) în 2007. Începând cu anul 2008 cele trei fonduri de asigurare, împreună, acoperă aproximativ 81% din numărul total al populaţiei. Sistemul a început să fie complet operaţional la începutul anului 2008.

Plăţi de asigurare a securităţii sociale
Primele de asigurări sociale (ca procent din veniturile brute pentru un an) sunt plătite atît de către angajatori, cît şi de angajaţi. Tabelul de mai jos prezintă ratele care se aplică în cazul angajaţilor de birou din sectorul privat. Rata de angajaţi care lucrează în sectoare specifice (cum ar fi mineritul, explorarea petrolului / gazelor), poate varia în funcţie de categoria de risc a muncii efectuate.

Străinii care contribuie la asigurările sociale în ţările lor de origine nu trebuie să plătească primele de securitate socială în Turcia în cazul în care există un acord de reciprocitate între ţara de origine şi Turcia.

Plăţile pentru asigurările pentru şomaj
Angajaţii, angajatorii şi statul trebuie să aloce o contribuţie obligatorie la Planul de Asigurări de şomaj cu rata de 1%, 2% şi respectiv, 1%, din salariul brut al angajatului. Ca şi plăţile sociale, primele de asigurare de şomaj urmează, de asemenea, să fie plătită lunar. Angajatorii sunt împuterniciţi de extrage astfel de contribuţii din venitul lor impozabil. Pe de altă parte, contribuţiile unui angajat sunt deductibile în baza impozitului pe venit al angajatului.

O persoană străină care rămîne în continuare sub reglementările din cadrul sistemului obligatoriu de securitate socială din ţara sa de origine, care are un acord de securitate socială în vigoare cu Turcia, nu este răspunzător pentru îndemnizaţiile de asigurări pentru securitatea socială în Turcia. Dovada privind contribuţia străină trebuie să fie depusă la biroul local de securitate socială. În cazul în care angajatul nu este supus unei asigurări sociale străine, contribuţiile complete vor fi, în general, impuse. Primele de asigurare de şomaj sunt declarate şi plătite instituţiilor de securitate socială, împreună cu contribuţiile la asigurările sociale de securitate.

Acordul Turciei de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) va ajuta ţara să gestioneze costurile şi să menţină eficienţa. În plus, perioada de aderare la Uniunea Europeană şi eforturile Turciei de a se conforma cu reglementările UE va aduce, de asemenea, contribuţii pozitive la programul de reformă.

• norme şi standarde uniforme pentru lucrători, funcţionari publici şi persoanele care desfăşoară activităţi independente;
• creşterea treptată a vîrstei de pensionare pînă la 65 de ani;
• scăderea ratei de angajamente la 2%;
• valorificarea veniturilor anterioare prin indicele preţurilor de consum (ipc) +30% din creşterea reală a PIB-ului;
• indexarea pensiilor de la PIB
• asigurarea medicală universală;
• un sistem de sănătate nou pentru cei săraci;
• introducerea sistemului de co-plăţi pentru asistenţa medicală secundară şi terţiară.

Există şase concedii publice plătite pe an (1 ianuarie, 23 aprilie, 1 mai, 19 mai, 30 august, 29 octombrie), pe lîngă două perioade de concediu plătit religios, care ajung la opt zile în total. Angajaţii au dreptul la concediu anual plătit pentru perioadele indicate mai jos, cu condiţia ca aceştia au lucrat cel puţin un an, inclusiv perioada de probă:

Aceste beneficii constituie nivelurile minime stabilite prin lege şi pot fi majorate în baza unui acord colectiv sau bilateral.

Conform legii cu privire la modificarea Legii Muncii în Turcia, salariile trebuie să fie plătite în lire turceşti (TRY), în contul bancar al angajaţilor. În cazul în care sumele salariale şi salariul nu sunt plătite în conturi bancare de angajaţi, atunci angajatorul riscă să fie sancţionat cu administrativ cu o sumă în valoare totală de 100 de lire turceşti per angajat (pe lună). Este posibilă convertirea salariilor din monedă străină. În acest caz, salariul / salariile vor fi plătite în lire turceşti calculate în baza ratei relevante de valută străină în vigoare de la data plăţii.

Orele de lucru
În general, orele de lucru nu trebuie să depăşească numărul de patruzeci şi cinci de ore pe săptămînă. În baza acordului reciproc între părţi, orele standard de lucru dintr-o săptămînă pot fi repartizate inegal pentru diferite zile din săptămînă, cu condiţia ca numărul total de ore de muncă să nu depăşească unsprezece ore pe zi. Un angajator trebuie să deţină dreptul de a acorda despăgubiri de lucru care urmează să fie efectuat în locul orelor lucrate într-o perioadă de două luni, în anumite cazuri.

Timpul maxim de lucru normal este de 45 de ore pe săptămînă. Programul de lucru la locul de muncă se împarte în mod egal între zilele săptămînii. Cu condiţia că părţile au convenit astfel, timpul de lucru poate fi împărţit între zilele săptămînii în diferite forme, cu condiţia ca durata zilnică a timpului de lucru să nu depăşească 11 ore (articolul 63) şi o pauză de o zi întreagă să fie asigurată la sfîrşitul săptămînii.

În Turcia, un angajat trebuie să aibă vîrsta de cel puţin 15 ani pentru a fi eligibil pentru angajare cu normă întreagă. Copiii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 14 ani pot lucra doar în locuri de muncă care nu sunt solicitante fizic sau care sunt part-time, în cazul în care aceşti copii sunt, de asemenea, înscrişi la şcoală sau la cursuri de formare profesională.

Codurile Muncii interzic, de asemenea, orice tip de discriminare bazată pe rasă, sex, opinie politică, religie sau criterii sociale similare.

Orele suplimentare şi lucrările pentru ore suplimentare
Conform Legii Muncii, numărul maxim de ore normale de lucru constituie 45 de ore pe săptămînă. În principiu, numărul de 45 de ore ar trebui să fie împărţit în mod egal între zile lucrătoare. Cu toate acestea, în conformitate cu noile norme introduse prin Legea Muncii, orele de lucru pot fi distribuite inegal în zile lucrătoare, cu condiţia ca numărul total de ore pe zi de lucru să nu depăşească 11 ore pe zi şi că părţile sunt de acordcu privire la distribuirea inegală a orelor de lucru în decursul zilelor lucrătoare.

Orele care depăşeşte limita de 45 de ore pe săptămînă trebuie să fie plătite ca „ore suplimentare”. Plata pentru orele suplimentare trebuie să alcătuiască 1,5 din salariul regulat stabilit pentru o oră de muncă. În locul plăţii orelor suplimentare, angajaţii pot acorda 1.5 oră de timp liber pentru orele suplimentare lucrate. Orele suplimentare lucrate în zilele de sîmbătă şi duminică şi de sărbătorile legale trebuie să fie plătite dublu prin comparaţiei cu tariful regulat. Aceste rate constituie minimul stabilit de lege şi pot fi majorate pe baza unui acord colectiv sau bilateral între angajaţi şi angajator. Numărul total de ore suplimentare lucrate pe an nu poate depăşi cifra de 270 de ore.

Sindicatele şi contractele colective de muncă
În Turcia, nu există nici o obligaţie pentru muncitori de a fi membru al unui sindicat, şi nu există nici o obligaţie de întocmire a unui contract colectiv de muncă pentru orice sector de afaceri sau pentru orice alt loc de muncă. Sindicatele sunt stabilite pe o bază largă din domeiul industrial. Formarea sindicatelor pentru un loc de muncă specific sau pentru anumite posturi de lucru nu este permisă.

Pentru a fi acoperit printr-un contract colectiv de muncă, un lucrător trebuie să fie membru al unui sindicat. Nu există nici o astfel de cerinţă pentru angajator. Pentru a fi agent de negociere, o uniune trebuie să aibă în componenţa sa mai mult de jumătate din lucrătorii angajaţi la locul de muncă şi trebuie să includă, de asemenea, cel puţin 10% din totalul lucrătorilor angajaţi în acest sector specific.

Sindicatele turceşti
Angajaţii pentru o normă întreagă beneficiază de sprijinul Uniunii, deşi sindicatele turceşti se confruntă cu anumite restricţii, cu care nu au probleme sindicatele din alte ţări. De exemplu, pentru ca sindicatele să fie recunoscute în calitate de agenţi de negociere, acestea trebuie să aibă o reprezentanţă de 10% din numărul total al angajaţilor turci din domeniul lor. În plus, există anumite sectoare cărora nu li se permite dreptul la grevă: domenii precum educaţia, apărarea naţională, salubrizarea şi utilităţile se încadrează în această categorie.

Luînd în considerare cele menţionate mai sus, putem afirma că noul Cod al Muncii turceşti este încă în curs de prelucrare. Prin urmare, nu trebuie să ezitaţi să vă pronunţaţi la locul de muncă dacă vă simţiţi maltratat.

Oportunităţile de angajare pentru străini sunt limitate în Turcia. Străinilor le este interzis să practice profesii juridice sau medicale, dar şi o mare parte din posturile disponibile sunt plătite prost.

Aceeaşi lege care împiedică străinii să lucreze în domeniul juridicii şi al medicinii, de asemenea, reglementează produsele permise spre vînzare de către străini. Acest lucru se datorează faptului că anumite produse (cum ar fi liniile de telefon fix) sunt considerate monopoluri de stat turceşti, deşi în prezent multe dintre aceste produse monopolizate sunt mai puţin sub dominaţia statului.

Străinii care sunt căsătoriţi cu cetăţeni turci sau care au obţinut cetăţenia turcă nu sunt restricţionaţi de legile de angajare în cîmpul muncii, deşi opţiunile lor vor fi în continuare limitate în cazul în care nu vor vorbi fluent limba turcă.

Piaţa muncii în Turcia pentru străini
Marea majoritate a străinilor care lucrează în Turcia sosesc aici deja angajaţi. Mulţi dintre aceştia sunt repartizaţi la sucursalele turceşti ale companiilor străine, la ambasadele străine sau ONG-uri. Cei pentru care nu ar fi prea dificil să îşi cîştige existenţa. Sectoarele economiei Turciei cu cele mai multe oportunităţi pentru străini sunt legate de procesul didactic de turism.

Locurile de muncă legate de predarea limbilor străine sunt abundente în întreaga Turcia şi, deşi această activitate nu este remunerată extraordinar de bine, totuşi oferă destui bani pentru a supravieţui. Dacă sunteţi un vorbitor fluent limba engleză, aţi putea, de asemenea, acorda lecţii private de limbă engleza (veţi cîştiga în jurul a 30 de lire turcești pentru o oră).

Munca în domeniul turismului este mai dificilă din punct de vedere financiar: în timp ce vorbitorii de limbă engleză sunt solicitaţi, majoritatea angajatorilor (cel puţin în restaurante, baruri, magazine şi altele) nu vor oferi bani mult mai mult decît este nevoie pentru a acoperi cheltuielile de trai. Locurile de muncă în hoteluri şi staţiuni sunt la un salariu mai bun, dar sunt mai puţin frecvente.

Unii străini care cunosc ţara şi posedă capitalul necesar, optează pentru deschiderea unei agenţii de turism proprii. În timp ce multe dintre aceste sunt de succes, la fel ca şi toate afacerile mici, totuşi, acestea nu sunt recomandabile pentru persoanele nerăbdătoare sau slabe de inimă.

Străinii pot fi găsiţi, de asemenea, lucrînd în calitate de jurnalişti şi bone în Turcia, deşi aceste tipuri de locuri de muncă sunt, relativ, mai puţin frecvente şi pot fi extrem de solicitante. Indiferent de locul în care doriţi să lucraţi, fluenţa în limba turcă va fi un atu major, dacă nu chiar o cerinţă pentru menţinerea locului de muncă.

Care sunt şansele de a obţine un loc de muncă?
Angajatorilor turci, în special întreprinderile mici şi mijlocii, tind să favorizeze solicitările de angajare parvenite din partea cetăţenilor turci. Cu toate acestea, mulţi angajatori importanţi din Turcia, dar şi angajatorii internaţionali, avînd sediul în Turcia, acordă atenţie solicitărilor de angajare a absolvenţilor universităților din Marea Britanie. Posibilităţile absolvenţilor sunt limitate din cauza competenţei profesionale, deşi există un număr mare de oportunităţi în predarea limbii engleze. Există anumite industrii care se extind rapid în Turcia şi nu neapărat întotdeauna au suficienţi absolvenţi de origine turcă pentru a completa poziţiile. Ca urmare, acestea vor căuta, uneori, să recruteze absolvenţi din Marea Britanie şi alte ţări europene, cu scopul de a cizela lipsa lor de competenţe.

• Problemele tipice întîlnite: şomajul rămîne la o rată ridicată în Turcia şi există un număr tot mai mare de persoane înmatriculate la universităţile din Turcia. Turcia are restricţii cu privire la mai multe profesii, care sunt permise pentru profesare doar absolvenţilor turci. Acestea includ: medicii, stomatologii, moaşele, farmaciştii, opticienii, medicii veterinari, chimiştii, judecătorii şi avocaţii. Procesul de solicitare a vizelor poate fi suficient de dificil, dar unii angajatori ar putea contribui la facilitarea acestuia.
• Cum să îmbunătățit şansele dumneavoastră: angajatorii turci preferă să recruteze absolvenţi cu experienţă relevantă de muncă. Ca urmare, merită să acumulaţi cît mai multă experienţă în ţara dumneavoastră de origine, astfel încît să puteţi demonstra abilităţile dumneavoastră. Multe corporaţii internaţionale au birouri în Turcia, aşa că merită să aplicaţi pentru o funcţie oferită de aceştia pentru a vă deschide calea spre Turcia. După aceasta angajatorul va fi capabil să vă ajute cu relocarea şi aplicarea pentru obţinerea vizei.
• Cerinţele lingvistice: posedarea limbii turce nu este necesară pentru a obţine un loc de muncă, deşi este evident avantajos faptul că, capacitatea de a conversa în limba turcă este privită favorabil. Mulţi lucrători profesionişti turceşti vorbesc engleza la un nivel avansat. Predarea limbii turce se practică în Marea Britanie la diferite colegii. În Turcia, unul dintre cele mai prestigioase colegii este TÖMER, care are filiale în toată ţara, deşi şcolarizarea privată bazată pe principiul unu-la-unu poate fi adesea organizată la nivel local.

Unde pot să lucrez?

• Industrii majore: petrol şi gaze, telecomunicaţii, turism, agricultura, producţia de automobile şi electronice, construcţii, îmbrăcăminte şi producţia de textile, producţia de petrol, fier, oţel, şi minerit.
• Domenii de creştere recentă: domeniul telecomunicaţiilor este una dintre zonele de creştere recentă şi are trei mari companii care controlează piaţa. Acestea sunt: Turk cell, Vodafone Turkey şi Oger Telecom. Industria de automobile şi electronice este, de asemenea, în creştere şi demonstrează indici importanți în domeniul exportului.
• Industriile în declin: cele mai multe industrii sunt în continuă dezvoltare în Turcia şi doar un procent mic din numărul total al industriilor sunt, într-adevăr, în declin, cum ar fi fabricile care oferă o alternativă mai eficientă şi mai eficientă din punct de vedere a costului pentru tehnicile lor de producţie.
• Insuficienţă de angajaţi: constructori, electricieni şi instalatori calificaţi;
• Companii majore: există deja peste 400 de companii britanice care operează în Turcia. Lista companiilor internaţionale majore include: Aviva, BP, Shell, Vodafone, Intel, Daimler, Unilever (Marea Britanie), Marks & Spencer, HSBC, Tesco şi Cadbury Schweppes. Un număr de comercianţi de îmbrăcăminte cu amănuntul, cum ar fi Next şi H&M utilizează fabricile din ţară pentru a produce îmbrăcăminte şi accesorii. Sabanci şi Koç sunt două afaceri de familie dominante în Turcia. Acestea sunt implicate în toate domeniile, de la bunuri electrocasnice la universităţi private.
• Mai multe companii: numele şi adresele companiilor specifice pot fi obţinute din registrul de adrese privind comerţului internaţional, cum ar fi Kompass, care are opțiuni de căutare în funcţie de ţară şi de produs/serviciu. A se vedea, de asemenea, Wikipedia - List of companies in Turkey, Turkey Yellow Pages şi British Chamber of Commerce of Turkey.
• Oraşe mari: Ankara (capitala), Istanbul (cel mai mare), Antakya, Antalya, Adana, Bursa, Diyarbakir şi Izmir.

Angajarea cu jumătate de normă (part-time)
Angajarea cu jumătate de normă, în special în domeniul turismului, este uşor disponibilă pe întreg teritoriul Turciei. Pentru a maximiza şansele de a găsi de lucru, planificaţi să ajungeţi în Turcia în martie sau aprilie. Acest lucru vă va oferi timp pentru a găsi ceva înainte ca sezonul turistic să înceapă. Dacă lucraţi într-un oraş mare, puteţi găsi locuri de muncă afişate pe panourile de la pensiunile pentru tineri. În caz contrar, vizitaţi barurile, restaurantele, hotelurile şi cluburile - oriunde credeţi că ar putea avea nevoie de ajutor. Chiar dacă o firmă nu afișează posturile vacante disponibile, un proprietar ar putea dori să profite de şansa de a angaja un străin.

Nu veţi fi bine-plătit pentru acest tip de muncă, şi, prin urmare, este cel mai bine pentru tinerii care nu caută să facă economii. Dacă lucraţi într-un bar, de exemplu, aţi putea fi plătit atît cît va fi destul pentru achitarea chiriei.

De asemenea, reţineţi că multe locuri de muncă cu o jumătate de normă sunt plătite în numerar şi că angajatorii nu vă vor sponsoriza vizele de lucru. Deşi acest lucru nu este, în general, o problemă (Poliţia turcă se confruntă cu probleme mai presante legate de imigrare), oricum ar trebui să fiţi conştienţi de faptul că, în multe cazuri, veţi lucra ilegal şi nu trebuie să se aşteptaţi protecţie de la angajatorii mai puţin oneşti.

Predarea limbii engleze în Turcia
Dacă nu vă puteţi asigura un loc de muncă de predare înainte de a ajunge în Turcia, va trebui, probabil, să vizitaţi şcolile în persoană pentru a întreba despre disponibilitatea funcţiilor vacante. Cele mai bune poziţii (în termeni de cursuri şi salarii) necesită grade formale şi certificări de predare, dar există şi alte posturi disponibile pentru solicitanţii mai puţin calificaţi.

Dacă simţiţi că vă lipsesc unele dintre calificările necesare, încercaţi să vizitaţi cîteva dershanes (şcoli private). Asiguraţi-vă că aveţi paşaportul, o copie a confirmării gradul dumneavoastră, un certificat de predare (atunci cînd este cazul), un curriculum sau un rezumat, şi o fotografie de tip paşaport. Dershanes deseori angajează profesori fără certificarea de predare formală.

În cele din urmă, discutaţi cu şcolile mici private de predare a limbilor străine. Există sute de acest gen în toată Turcia şi, în timp ce unele necesită calificări la nivel, altele vor fi mulţumite cu o persoană cu grad de colegiu.

Ca şi în cazul angajării cu jumătate de normă, fiţi conştienţi de faptul că multe şcoli de limbi străine (în special mici) nu pot sponsoriza o viză de muncă. În acest caz va trebui să părăsiţi teritoriul Turciei la fiecare trei luni şi apoi să reveniţi pentru rămîne în ţară în mod legal.

Întrebaţi dacă veţi primi un permis de muncă înainte de a accepta un loc de muncă.

Alte locuri de muncă în Turcia
Alte forme de angajare sunt mai greu de găsit, odată ce aţi ajuns în Turcia. Dacă aveţi de gînd să lucraţi în calitate de bonă sau au pair, atunci asemenea portaluri online, cum ar fi Anglo-Nannies vă pot ajuta să găsiţi o destinaţie de plasare. De exemplu, dădacele sunt plătite destul de bine (cu siguranţă, în comparaţie cu personalul din baruri şi restaurante) şi li se acordă de multe ori o cameră de către familiile lor turci, deşi acestea vor trebui să lucreze ore de-a rîndul. Experienţa necesară va varia în funcţie de doleanţele angajatorului.

O varietate largă de locuri de muncă sunt postate online pe Turkey Job Nexus şi acestea includ poziţii de afaceri şi în domeniul tehnologiilor informaţionale.

În cele din urmă, ar puteţi să verificaţi secţiunile cu anunţuri din revistele economice, cum ar fi Land of Lights care deservesc, de obicei, o comunitate locală (Land of Lights is geared toward Fethiye).

Cum este să lucrezi în Turcia?

• Numărul mediu de ore de lucru: în mod oficial, numărul de ore normale de lucru pentru un angajat este de 45 de ore pe săptămînă. Orice depăşire este considerată ca fiind oră suplimentară, pentru care salariul este plătit suplimentar. Săptămîna de lucru, în general, durează de luni pînă vineri, deşi există flexibilitate pentru mulţi lucrători musulmani pentru a participa la rugăciunea de vineri.
• Salariul iniţial mediu al unui absolvent: salariile pentru cetăţenii străini sunt în general plătite în valută străină sau altfel dacă în lire turceşti; salariul este negociat pe o bază anuală la un echivalent de valută străină.
• Ratele de impozitare: angajatorul dumneavoastră va deduce impozitul pe venit (Gelir Vergisi) din salariul dvs. Sistemele de asigurări sociale sunt obligatorii atît pentru salariaţi, cît şi pentru lucrătorii independenţi turci. Sistemele de asigurări sociale pentru lucrătorii independenţi şi salariaţi sunt numite Bag-Kur şi, respectiv, SSK. Un acord reciproc de securitate socială există între Turcia şi Marea Britanie. În conformitate cu informaţiile oferite de Ambasada Turciei la Londra, angajaţii plătesc în prezent 14% din venitul obţinut între 585 de lire turceşti şi limita superioară de 3,802.5 de lire turceşti pe lună. Contribuţiile sunt limitate la un procent din limita superioară.
• Practici şi obiceiuri de lucru: rochia de afaceri este conservatoare; bărbaţii trebuie să poarte un costum şi cravată, iar femeile, de asemenea, trebuie să poarte haine profesionale inteligente. Turcii dau preferinţă întîlnirilor de afaceri care urmează să fie aranjate în avans, de obicei, prin telefon şi preferă ca vizitatorii să fie cît mai punctuali. Stilurile de comunicare diferă oarecum de cele din Marea Britanie. Turcii preferă să construiască o relaţie personală cu cei cu care fac afaceri şi ca urmare a acestui fapt, întrebările personale despre familie şi copii, deseori, precedează discuțiile despre business. De multe ori turcii stau foarte aproape unul de altul în timp ce duc o conversaţie, iar contactul vizual este extrem de important în întîlnirile de afaceri. Cadoul nu este o practică comună în relaţiile de afaceri în Turcia.

Aplicarea pentru un loc de muncă în Turcia

Cum se aplică pentru un loc de muncă?
Crearea contactelor necesare este esenţială pentru a găsi de lucru. Ţară funcţionează foarte mult în baza principiului "pe cine ştii?". În timp ce din exterior procesul de recrutare poate fi văzut ca fiind similar cu cel din Regatul Unit, cu aplicaţii şi interviuri, acest lucru poate fi adesea o formalitate în cazul în care ştiţi deja persoana potrivită. Ştiind acest lucru, este foarte util să stabiliţi contacte în rîndul ambelor comunităţi: de expatriaţi şi de turci.

Nu este necesar să fiţi neapărat în ţară înainte de a căuta de lucru, deşi pentru unele posturi, cum ar fi predarea limbii engleze, este recomandabil acest lucru. Există o mare varietate de şcoli de predare a limbilor şi calitatea acestora şi tratamentul angajaţilor variază foarte mult; o primă vedere vă poate ajuta să clarificaţi dacă instituţia în cauză nu este deghizată sub forma unui site inteligent.

Organizaţiile turceşti folosesc tot mai mult site-urile web pentru a da publicităţii posturile vacante disponibile, ceea ce face aplicarea din afara ţării mult mai uşoară.

Scrisorile de intenţie nu ar trebui să depăşească mai mult de trei - patru paragrafe şi ar trebui să fie utilizate pentru a "tenta" angajatorul să vă invite la un interviu. Este din ce în ce mai comună solicitarea CV-ului dumneavoastră electronic în anunţurile de posturi vacante, decît solicitarea acestuia prin intermediul serviciului poştal.

Formalitatea de aplicare pentru obţinerea unui post de muncă în Turcia va depinde de locul de muncă solicitat. Aţi putea obţine un loc de muncă prost plătit sau unul în domeniul didactic doar în baza unui interviu informal. Pentru locurile de muncă mai sofisticate, veţi avea nevoie de o cerere formală.

Proprietarii de restaurante turceşti şi barmanii nu vă vor solicita un CV, scrisoare de intenţie sau referinţe. Cel mai probabil, veţi fi angajat în baza aspectului dvs. şi a unei scurte conversaţii. În cazul unor astfel de locuri de muncă, primele impresii reprezintă totul. Veţi fi cel mai potrivit pentru job-ul dat dacă vorbiţi turca decent şi arăţi ca fiind sociabil şi energic. Proprietarii de baruri şi restaurante sunt predispuşi de a angaja străini care se vor atrage clienţii. Femeile străine tinere şi atrăgătoare vor obţine cel mai uşor un post de muncă cu angajare pe jumătate de normă.

Unele şcoli de predare a limbilor străine vor angaja în conformitate cu aceiaşi procedură, dar în marea majoritatea a cazurilor va trebui să depuneţi o cerere.

Aplicarea oficială pentru un loc de muncă în Turcia
Componentele de bază ale unei cererii pentru obţinerea unui de loc de muncă în Turcia sunt la fel ca în majoritatea celorlalte ţări. Se pregăteşte o scrisoare de intenţie şi un Curriculum Vitae (CV). Curriculum-ul ar trebui să fie în jurul volumului de o pagină (două – în cazul în care este absolut necesar) şi ar trebui să fie bine structurat şi uşor de citit. Pe lîngă numele dumneavoastră şi detaliile de contact, lista cu experienţa de muncă şi educaţie obţinută în ordine cronologică, la persoana a treia singular (folosind el, ea sau numele dumneavoastră de familie).

Includeţi informaţiile de contact şi adresele angajatorilor precedenţi. Potenţialul dumneavoastră angajator poate dori să îi contacteze. Dacă nu includeţi informații de contact de referinţă în CV-ul dvs, angajatorul dumneavoastră le va solicita, probabil, în cazul în care veţi fi selectat pentru interviu.

Scrisoarea de intenţie nu ar trebui să depăşească mai mult de trei sau patru paragrafe şi ar trebui să se concentreze pe calificarea dumneavoastră pentru poziţia solicitată. Evitaţi exagerările calificărilor ori de cîte ori este posibil. Angajatorii turci sunt cunoscuţi prin verificarea informaţiilor privind cererea de angajare. Informaţiile frauduloase sau exagerate vă vor costa cu ratarea interviului.

Unele posturi vă permit să aplicaţi on-line - acest lucru este din ce în ce mai popular în Turcia. Dacă trimiteţi cererea dumneavoastră on-line, asiguraţi-vă că formatul curriculum-ului dvs. nu va cauza dificultăţi de vizualizare în cazul în care va fi scanat sau digitalizat (nici un fel de linii sau text italic).

În cele din urmă, trimiteţi cererea dumneavoastră în limba corespunzătoare. Dacă aplicaţi la o companie occidentală cu o sucursală în Turcia, posedarea limbii engleză ar trebui să fie la nivel. Dacă doriţi să lucraţi pentru un angajator turc care se adresează în deosebi pieţii turce, va fi mai bine să aveţi un CV şi scrisoarea de intenţie tradusă în limba turcă.

De ce fel de CV am nevoie?
Un CV turcesc este similar unui CV scris în Regatul Unit, deşi există unele diferenţe. Va trebui să menţionaţi naţionalitatea dumneavoastră, data şi locul naşterii şi, dacă sunteţi singur sau căsătorit. CV-ul trebuie să fie scurt şi întotdeauna scris de la persoana a treia. Deseori, un angajator va solicita o fotografie a persoanei care aplică pentru un loc de muncă, pe care va trebui să o prezentaţi.

Cum se va desfăşura un interviu?
Comportaţi-vă la un interviu în Turcia aşa cum aţi fi făcut în oricare altă ţară. Trebuie să vă îmbrăcați oficial şi să aveţi grijă să sosiţi la timp.

Fiţi politicos şi detaliat, atunci cînd răspundeţi la întrebări, dar evitaţi incoerenţa sau monopolizarea conversaţiei. Intervievatorul la sigur va întreba despre abilităţile de posedare a limbii turce şi stabilirea dumneavoastră în Turcia. Răspundeţi onest, dar nu uitaţi că integrarea în cultura Turciei va fi privit ca un rezultat pozitiv.

Durata interviului poate varia. Acesta ar putea dura de la o jumătate de oră la două sau mai multe, mai ales dacă vi se cere să treceţi un test de aptitudini (comune pentru IT şi locuri de muncă aferente). Din nou, evitaţi exagerarea experienţei dumneavoastră. Ca regulă generală, nu pretindeţi la nimic din ceea ce nu puteţi demonstra prin CV-ul dumneavoastră sau prin referinţă la o anumită persoană.

În dependenţă de locul de muncă solicitat, poate fi necesar să treceţi un interviu de mai multe ori înainte ca angajatorul dumneavoastră să ia o decizie finală.

Surse cu posturi vacante

Website-uri cu locuri de muncă

• Anywork Anywhere
• E-Turkey.org
• Expat Engineer – util pentru posturi în domeniul Ingineriei
• Jobs Abroad - Turkey
• My Middle East Jobs
• OverseasJobs.com
• PlanetRecruit – util pentru funcţii în domeniul Tehnologiilor Informaţionale
• TESall.com
• Tiptopjob.com
• Turkey Talent

Următoarele site-uri sunt disponibile pentru vizualizare doar în limba turcă, dar afişează o varietate largă de locuri de muncă la nivel de absolvent într-un anumit număr de sectoare:

• Yeni Biris
• Kariyer

Agenţii de recrutare
Agenţiile de recrutare sunt un element relativ nou pe piaţa muncii din turcia. Ozel Istihdam Bürolari Dernegi (OIBD), Asociaţia turcă a agenţiilor de angajare în domeniul privat, a devenit recent membru al Confederaţiei Internaţionale a Agenţiilor de Angajare în Domeniul Privat (CIETT) International Confederation of Private Employment Agencies (CIETT). A se vedea CIETT pentru mai multe informaţii.

Membrii CIETT care operează în Turcia:

• Adecco Turkey
• Kelly Services Turkey
• Manpower Turkey
• Randstad Turkey

Ziare:

• Milliyet
• Sabah
• Today's Zaman - link-uri utile de afaceri
• Turkish Press

Alte surse:

• Cactus TEFL
• ESL Base
• Dave's ESL Cafe
• Global English - Turkey
• International Education Fairs of Turkey

Posturi vacante ascunse
Cunoaşterea persoanei potrivite în societatea turcă este extrem de importantă pentru a găsi un loc de muncă potrivit. Turcii se referă la o "torpilă", care este persoana pe care aţi putea să o cunoaşteţi din interior şi care este în măsură să vă pună în legătură cu persoana potrivită sau chiar să vă ofere un loc de muncă. Multe posturi vacante nu sunt accesibile prin intermediul publicităţii, dar sunt anunţate pe cale verbală sau prin intermediul persoanelor cunoscute. Acesta nu este cazul companiilor multinaţionale care activează în ţară, dar cu siguranţă este valabil pentru o mare parte a sectorului privat, mai puţin formal şi chiar public. Este posibil că va trebui să faceţi mai multe cereri speculative decît ar fi necesare în Marea Britanie, spre exemplu, prin compunerea unei scrisori introductive de motivaţie, care detaliază tipul de experienţă pe care o posedaţi şi funcţiile pentru care aplicaţi, împreună cu CV-ul dumneavoastră.

Experienţa de muncă

Destinaţii de plasare şi stagii
Fundaţia de Burse ICEP oferă stagii în Turcia pentru studenţi şi tineri profesionişti. Veţi fi plasat într-o companie – gazdă, fie în Izmir, Antalya, Bursa, Eskisehir, Adana, Istanbul sau Ankara şi vi se va oferi o formare profesională de specialitate în domeniul relevant pentru studiile sau experienţa obţinută.

Programe de schimb
AIESEC (Association Internationale des Etudiants en Sciences Economiques et Commerciales)derulează programe de schimb care sunt implementate pe larg în cadrul Turciei.

Sisteme didactice (de predare)
Acestea sunt, în mod normal, organizate prin intermediul TEFL şi există numeroase şcoli lingvistice în întreaga Turcie care recrutează absolvenţii de limbă engleză în calitate de profesori de limbi străine. Aceste locuri de muncă sunt, în mod normal, plătite la un nivel rezonabil şi, uneori, includ cazarea. Cei care doresc să fie profesori de limbi străine trebuie să fie vorbitori nativi de limba engleză, să deţină o diplomă în orice domeniu şi să deţină o calificare TEFL.

Voluntariatul
Există adesea o serie de proiecte locale şi de caritate, în special în oraşele mari, care sunt dornice de a recruta voluntari. Easy Expat oferă o listă a unora dintre oportunităţile disponibile în Turcia, inclusiv de lucru în cadrul organizaţiilor de caritate, cum ar fi Friends of the Earth. De asemenea, ar fi util să contactaţi diferite şcoli, orfelinate, companii de turism şi proiecte de conservare, direct în oraşele sau localităţile pe care doriţi să le vizitaţi, pentru a vedea dacă acestea sunt în căutare de voluntari. Volunteer Abroad poate oferi, de asemenea, detalii cu privire la posibilităţile de voluntariat în Turcia.

Muncă ocazională
Este destul de dificil să obţineţi o muncă ocazională în Turcia, dat fiind faptul că vizele şi permisele de muncă sunt necesare în vederea implicării în procesul de muncă. Nu este recomandat că străinii să înceapă să lucreze fără viză, deoarece acest lucru poate duce la deportare.

Oportunităţi de scurtă durată
GENCTUR oferă tinerilor şi studenţilor posibilitatea de a face voluntariat în taberele de lucru în Turcia sau de a preda limba engleză, cu scopul de a descoperi mai multe despre ţara şi oamenii ei. IAESTE (The International Association for the Exchange of Students for Technical Experience) oferă plasamente plătite şi legate de domeniul de studiu pentru studenţii din domeniul ştiinţei, ingineriei şi tehnologiei. Plasamentele au, de obicei, o perioadă de pînă la 12 săptămîni în timpul verii, dar, pe termen lung, destinaţii de plasare în alte perioade ale anului sunt, de asemenea, disponibile. Biroul IAESTE Turkey îşi are sediul la Universitatea Tehnică din Istanbul.

Oportunităţi pentru o perioadă de un an
Turcia nu este o destinaţie tradițională pentru un stagiu de un an de zile din cauza constrîngerilor de viză şi permise de muncă. Cu toate acestea, există unele site-uri care pot oferi informaţii şi consiliere cu privire la planificarea aflării pentru un an în Turcia:

• GapYear.com
• Easy Expat
• The Backpacking Site

Stabilirea unei afaceri în Turcia
Mediul de reglementare a afacerilor în Turcia este extrem de favorabil. Puteţi stabili o afacere în Turcia, indiferent de naţionalitate sau loc de reşedinţă.

Înfiinţarea Companiei într-o zi
Este posibilă stabilirea unei companii în doar o zi, prin aplicarea documentelor necesare la biroul în cauză al registrului comerțului. Compania îşi primeşte statutul de „entitate juridică” la înregistrarea la Registrul Comerțului.

Tipurile de companii

Companii încorporate, precum ar fi:

• Societate pe acţiuni (SA);
• Societate cu răspundere limitată (SRL);
• Companie în companită;
• Companie colectivă

Companii neîncorporate, precum ar fi:

• Societate pe acţiuni;
• Asociaţie de afaceri;
• Consorţiu.

Companii cu legislaţie specială
Băncile, instituţiile financiare private, companiile de asigurări, companiile de leasing financiar, societăţile de factoring, holdingurile, companiile care operează în valută străină, companii care se ocupă cu depozitarea publică, societăţile publice se referă la Legea Piețelor de Capital, în timp ce companiile care sunt fondatori şi operatori în zonele libere sunt supuse la o autorizaţie de la Ministerul Industriei şi Comerţului.

• Societatea pe acţiuni

Capitalul societăţii pe acţiuni este împărţit în acţiuni, iar răspunderea acţionarilor este limitată la capitalul subscris şi alocat de către acţionar. Cel puţin cinci acţionari (persoane fizice sau entităţi juridice), precum şi un capital minim de 50,000 de lire turceşti sunt obligatorii. Organele obligatorii ale companiei includ o Adunare Generală, un Consiliu de Administraţie şi un Consiliu de Supraveghere.

• Companie cu răspundere limitată

Este o companie stabilită de cel puţin două şi cel mult cincizeci de persoane fizice sau entităţi juridice, iar răspunderea acţionarilor este limitată la capitalul subscris şi alocat de către acţionar. Un capital minim de 5000 de lire turceşti este obligatoriu. Spre deosebire de societăţile pe acţiuni, în cazul companiilor cu răspundere limitată nu se eliberează un certificat de acţionar.

• Companiile de comandită

Aceasta este compania creată pentru a opera o societate comercială sub un nume comercial. Întrucît răspunderea unor acţionari este limitată la capitalul subscris şi vărsat de către acţionar (commanditer), pentru unii acţionari nu există nici o limitare a răspunderii. Persoanele juridice pot fi doar commanditer. Nu este necesar un capital minim. Drepturile şi obligaţiile acţionarilor sunt determinate de actul constitutiv.

• Compania Colectivă

Aceasta este compania creată pentru a opera o societate comercială sub o denumire comercială, însă răspunderea niciunui dintre acţionari nu este limitată doar la capitalul subscris şi vărsat de către acţionar. Nu este necesar un capital minim. Este obligatoriu ca toţi acţionarii să fie persoane fizice. Drepturile şi obligaţiile acţionarilor sunt determinate de actul constitutiv.

Procedurile de înfiinţare a unei companii
Trei copii ale actului constitutiv (un exemplar în original), autorizate la notar şi pregătite. După autorizarea la notar a actului constitutiv, în termen de cel mult 15 zile, este necesară depunerea cererii la biroul relevant al registrului comerţului alături de documentele stabilite de mai jos.

Documente necesare pentru înfiinţarea unei companii:

• petiţia înființare a companiei şi un formular de notificare, completat în mod corespunzător şi semnat de către persoanele autorizate să reprezinte societatea. Lista documentelor care urmează să fie achiziţionate, precum şi formularele care urmează să fie completate pot fi descărcate pe următoarele adrese web: www.sanayi.gov.tr şi www.hazine.gov.tr.
• Semnăturile legalizate ale persoanelor autorizate sa reprezinte societatea, împreună cu denumirea Societăţii comerciale;
• O scrisoare de angajament, în conformitate cu articolul 29 al regulamentului Registrului Comerţului;
• Chitanţa de la bancă care indică faptul că 0,04% din capitalul companiei a fost depus în contul Autorităţii de Concurenţă turcă la o bancă de stat sau la Banca Centrală a Republicii Turcia;
• Copiile legalizate ale certificatelor de identitate ale persoanelor fizice fondatoare şi ale certificatele lor de reşidinţă (în cazul în care au cetăţenie turcă);
• În cazul în care printre membrii fondatori ai companiei există persoane fizice ce deţin cetăţenia străină, fotocopia paşaportului urmează să fie prezentată împreună cu paşaportul în sine sau împreună cu copie legalizată a acestuia;
• În cazul în care un acţionar străin este o entitate juridică; exemplarul original al certificatului de activitate emis de către autorităţile competente şi aprobat de către Consulatul turc în cauză sau apostilat împreună cu traducerea legalizată a acestuia;
• În cazul în care există drepturi şi bunuri mobile şi imobile care urmează să fie intoduse în capitalul societăţii care urmează să fie înfiinţate, este necesară prezentarea raportului de expertiză a evaluării efectuate pentru a stabili valoarea acestora şi decizia relevantă a instanţei de judecată privind atribuirea.

Sistemul de învăţământ în Turcia
Educaţia formală
Educaţia non-formală
Înmatriculare la o universitate din Turcia
Taxe de studii
Instituţii de stat din domeniul educaţiei
Cooperarea moldo-turcă în domeniul educaţiei

În conformitate cu Constituţia Republicii Turcia, fiecare cetăţean are dreptul la educaţie, care este fără plată în cazul educaţiei primare obligatorii. Cu excepţia instituţiilor străine şi cu licenţă special, limba turcă trebuie să fie predată în calitate de limbă nativă.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) dirijează administrarea învăţămîntului din ţară şi este responsabil pentru elaborarea programelor şcolare, coordonarea activităţii organizaţiilor oficiale, private şi voluntare, proiectarea şi construirea şcolilor, dezvoltarea materialelor educaţionale şi aşa mai departe. Consiliul Suprem al Educaţiei Naţionale discută şi decide asupra programelor şi reglementărilor elaborate de Minister. În provincii, chestiunile legate de învăţămînt sunt organizate şi gestionate de către Directoratele de Educaţie Naţională, numite de către Ministru, dar care lucrează sub îndrumarea guvernator provincial.

Guvernul central este responsabil pentru toate cheltuielile educaţionale ale publicului, aproximativ 10% din bugetul general fiind alocat pentru educaţie la nivel naţional.

Calendarul academic, în general, începe la sfîrşitul lunii septembrie şi durează pînă la începutul lunii iunie, cu unele variaţii între zonele urbane şi rurale. Zi de studii, de obicei, este compusă din sesiunea de dimineaţă şi din sesiunea de după-amiază, dar în şcolile supraaglomerate ziua de studii este şi mai divizată. Şcolile sunt în sesiune pentru cinci zile pe săptămînă (de luni pînă vineri), într-un total de 35-40 de ore săptămînal. Există o pauză de iarnă de două săptămîni în luna februarie. Universităţile organizează, de obicei, anul universitar în două semestre: în perioada octombrie – ianuarie şi în perioada februarie /martie - iunie / iulie.

Studenţii încep orele, de obicei, în jurul orei 8:15 şi finisează la ora 15.00. Aceştia dispun de o oră pentru masa de prînz, la mijlocul zilei. Cantinele sunt destul de rar întîlnite în şcolile turceşti, astfel încît majoritatea studenţilor merg acasă pentru a lua prînzul sau iau prînzuri cu ei la şcoală. Din cauza supraaglomerării, unele şcoli din oraşe divizează întreg contingentul de elevi în două părţi, fiecare dintre care frecventează orele într-o anumită jumătate a zile de studii. Această stare de lucruri este specific, în deosebi, pentru cea mai mare parte a şcolilor din marile oraşe precum Istanbul şi Ankara.

Pînă la clasa a şasea, elevii turci au un singur profesor. Începînd cu clasa a şasea, elevii au profesori diferiţi pentru discipline diferite. În pofida populaţiei predominant musulmane din Turcia, şcolile publice nu permit rugăciunea. În plus, baticurile (hijab) sunt strict interzise. În loc de rugăciune la începutul zilei de şcoală, elevii turci recita imnul naţional (Istiklal Marşi).

O excepţie ironică de la aceste reguli este ora de religie, care este introdusă la mijlocul învăţămîntului primar. Orele de religie turcă se concentreze asupra studierii Islamului. Studenţii străini nu sunt obligaţi să participe la orele de religie, dar participarea lor este binevenită.

Dacă doriţi ca copilul dumneavoastră să participe la orele de religie, coordonaţi acest lucru cu administraţia şcolii şi clarificaţi dacă această oră este inclusă în curriculum. În funcţie de convingerile dumneavoastră religioase, s-ar putea să vă răzgîndi după clarificarea anumitor detalii. Sau dimpotrivă, s-ar putea să decideţi că copilul dumneavoastră va cîştiga o valoroasă experienţă culturală prin frecventarea orelor date, chiar dacă tu şi familia ta nu sunteţi musulmani.

Indiferent de ceea ce oferă şcoala, ar trebui să luaţi o decizie care să fie confortabilă şi pentru copilul dumneavoastră.

Sistemul educaţional naţional turc este compus din două secţiuni principale: educaţia formală şi educația non-formală.

Educaţia formală este educaţia cu caracter regulat a indivizilor dintr-o anumită categorie de vîrstă şi care se implementează prin intermediul şcolilor. Aceasta include: învăţămîntul pre-şcolar, învăţămîntul primar, învăţămîntul secundar şi instituţiile de învăţămînt superior.

Educaţia pre-şcolară
Învăţămîntul preşcolar reprezintă educaţia opţională pentru copii între 3-6 ani care sunt sub vîrsta învăţămîntului primar obligatoriu. Scopul acestei educaţii este de a asigura dezvoltarea fizică, mentală şi senzorială a copiilor şi dezvoltarea de obiceiuri bune, pentru a pregăti copiii pentru învăţămîntul primar, pentru a crea o atmosferă comună de creştere pentru cei care trăiesc în condiţii mai puţin convenabile şi pentru a se asigura că limba turcă este vorbită corect şi bine. Învăţămîntul preşcolar se desfăşoară în grădiniţe, case de îngrijire în decursul zilei, în creşe, în şcolile primare, în creşele private, aflate toate sub supravegherea Ministerului. Ele sunt de obicei concentrate în oraşele mai mari.

Educaţia primară
Prin legea nouă din 1997, şcoala primară de opt ani de este astăzi obligatorie (fostul sistem a fost de cinci ani de şcoală primară obligatorie, urmată de trei ani de mijloc sau de învăţămînt de liceu). Învăţămîntul primar este obligatoriu pentru toţi băieţii şi fetele începînd cu vîrsta de 6 ani şi este administrat gratuit în şcolile publice. Aceste şcoli oferă opt ani de învăţămînt neîntrerupt. Există, de asemenea, şi şcoli private (şi plătite) aflate sub controlul statului. În cele mai multe dintre şcolile primare, lecţiile de limbi străine sunt introduse în programul de studii începînd cu clasa a 4-a. Marea majoritate a elevilor implicaţi în învăţămîntul elementar poartă un tip similar de uniformă, pentru a evita orice diferenţe de clasă socială între elevii bogaţi şi săraci. În cazul în care elevii nu reuşesc să treacă clasa, aceştia trebuie să repete aceeaşi clasă anul viitor. La sfîrşitul a 8 ani de învăţămînt, elevii care au absolvit cu succes, îşi obţin diploma şi îşi pot continua studiile la nivelul învăţămîntului secundar.

Scopul învăţămîntului primar este acela de a asigura că fiecare copil dobîndeşte cunoştinţe de bază, competenţe, comportamente şi obiceiuri pentru a deveni un bun cetăţean, este ajustat în conformitate cu conceptele naţionale morale şi este pregătit pentru viaţă şi pentru următorii ani de învăţămînt, paralel cu dezvoltarea intereselor şi abilităţilor acestuia.

Educaţia secundară
Învăţămîntul secundar se referă la şcolile generale, profesionale şi licee tehnice (Lise în turcă), care asigură patru ani de învăţămînt (pînă în 2005 învăţămîntul secundar se desfăşura pentru o perioadă de 3ani).

• Şcolile generale pregătesc studenţii pentru instituţiile de învăţămînt superior. Unele dintre şcolile secundare şi şcolile private secundare asigură predarea cursurilor de limbi străine de pregătire. Acest tip de licee private oferă studii bilingve (cum ar fi Liceul Italian, Liceul German, Liceul Austriac, Liceul Francez şi aşa mai departe).
• Şcolile profesionale şi tehnice oferă instruire de specialitate, cu scopul de formare a personalului calificat.
• Liceele tehnice asigură formarea specialiştilor în domenii precum ar fi: energia electrică, electronică, chimie, maşini, motoare, construcţii, etc.;
• Liceele profesionale pot fi licee industriale profesionale; „licee profesionale” pentru fete (economia internă, etc.), licee profesionale de Sănătate Publică, licee comerciale profesionale, licee profesionale agricole , licee profesionale de Meteorologie, licee profesionale privind Zootehnia şi Cadastrul, etc;

Scopul învăţămîntului secundar este de a oferi studenţilor o cultură comună minimă, pentru a identifica problemele individuale şi sociale, pentru a căuta soluţii, de sporire a conştientizării în scopul de a contribui la dezvoltarea socio-economică şi culturală a ţării şi de pregătire a elevilor pentru învăţămîntul superior, pentru profesarea unei meserii, pentru viaţă şi pentru afaceri, în conformitate cu interesele şi competenţele lor .

Pe lîngă şcolile normale existente, funcţionează, de asemenea, şi licee serale, care, de obicei, operează în aceeaşi clădire a şcolii. Acestea sunt concepute pentru a permite persoanelor angajate după absolvirea învăţămîntului primar (sau şcoala medie) să-şi continue educaţia lor formală.

Cele mai multe dintre aceste licee sunt deţinute de către stat şi oferă oportunităţi de învăţămînt gratuit. Cu scopul de a oferi şanse egale pentru copiii cu resurse financiare limitate, există şi licee de stat, care oferă anumite facilităţi la înmatriculare. Aceste şcoli sunt gratuite, iar studenţii sunt înmatriculaţi în funcţie de rezultatele obţinute la o anumită probă de examen.

Absolvenţii liceelor pot fi înmatriculaţi la universitate în cazul în care vor putea trece toate examenele de admitere.

Învăţămîntul superior
Universităţile turce sunt instituţii republicane, bazate pe principiile lui Atatürk. Universităţile, facultăţile, institutele, şcolile de învăţămînt superior, conservatoriile, şcolile profesionale de învăţămînt superior, academiile şi colegiile de poliţie şi militare şi centrele aplicative de cercetare - sunt considerate instituţii de învăţămînt superior.

Universităţile, facultăţile şi institutele de învăţămînt superior de patru ani, sunt fondate prin lege, în timp ce şcolile profesionale, departamentele şi diviziile de doi ani sunt stabilite de către Consiliul Învăţămîntului Superior (Yok). Universităţile sunt sub supravegherea acestui Consiliu şi programele lor trebuie să fie acreditate în mod regulat. Consiliul Învăţămîntului Superior constituie o unitate naţională pe deplin autonomă, fără nici o afiliere politică sau faţă de guvern. Universităţile au rectorii lor, decani, senat şi consilii de administraţie, precum şi a consilii ale studenţilor. În universităţi, procesul de studii se desfăşoară, în general, în limba turcă. În unele universităţi se utilizează limba engleză, franceză şi germană în calitate de limbă de predare cu un an pregătitor, dacă este necesar.

După liceu, absolvenţii sunt supuşi unei examinări cu două etape cunoscut sub numele de YGS şi LYS (cunoscut anterior ca ESS – Examinarea şi Selecția Studenţilor), cu scopul de a fi admişi la instituţiile de învăţămînt superior. Aceste examinări centralizate la nivel naţional sunt administrate de Centrul de Plasament şi Selecţie a Studenţilor (ÖSYM) în fiecare an, care determină candidaţi pentru înscriere la fiecare universitate şi facultate după evaluarea punctajului la fiecare dintre subiectele referitoare la specialitate, a rezultatelor medii de liceu şi în conformitate cu capacitatea elevului de studiere la fiecare facultate. Persoanele cu note mai mari sunt calificate pentru programele de patru ani de licenţă şi la sfîrşitul ei pot obţine o diplomă (BA – Bachelor’s Degree); cei care au note la limita de admitere pot fi admise la programele de doi ani de învăţămînt superior şi la sfîrşitul acestora pot obţine Gradul de Asociat (AA – Associate’s Degree). Studiile la specialitate de Stomatologie şi Medicină veterinară sunt prevăzute pentru o perioadă de cinci ani, iar Medicina – pentru o perioadă de şase ani.

După absolvirea unei facultăţi de patru ani, se poate continua prin aplicarea pentru un program de masterat, care durează doi ani cu opţiunea susţinerii sau nesusţineri tezei de magistru. Accesul la programele de doctorat necesită o diplomă de master şi au o durată de minimum patru ani cu o teză de doctorat la sfîrşitul. Absolvenţii de la facultăţile de Medicină, Medicină Veterinară şi Stomatologie pot aplica direct pentru programele de doctorat.

Scopul învăţămîntului superior este de a ajusta studenţii în conformitate cu interesele şi abilităţile lor , în conformitatea cu politica ştiinţifică din ţară şi în conformitate cu necesităţile societăţii privind forţa de muncă calificată la mai multe niveluri, pentru a face cercetări în domeniile ştiinţifice, pentru a asigura apariţia ulterioară a diferitelor tipuri de publicaţii care vor demonstra rezultatele cercetărilor şi examinării şi pentru a facilita dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei, pentru a finaliza cercetările şi a examinările solicitate de către guvern şi pentru a face comentarii, pentru a face în scris sau oral anunţuri publice, care explică datele ştiinţifice, care în ultimă instanţă vor duce la creşterea generală a nivelului societăţii turce şi al educaţiei non-formale.

Conform Legii, instituţiile de învăţămînt superior sunt responsabile pentru formarea personalului academic propriu. Între timp, cadrele didactice din învăţămîntul preuniversitar sunt instruite în universităţi în decursul a 4 ani şi vor obţine o diplomă de licenţă la absolvire.

Sursă majoră de veniturilor universităţilor de stat este constituită din fondurile alocate din bugetul de stat anual, aceasta echivalînd cu aproximativ 60% din venitul total al universitate. În afară de aceasta, o universitate poate genera venituri proprii prin serviciile oferite de aceasta, cum ar fi îngrijirea pacienţilor în spitalele universitare. Contribuţiile studenţilor la universităţile de stat sunt de doar 4% din bugetul total al universităţii. Pe de altă parte, taxele de studii în cazul universităţilor privată (Vakif) sunt mult mai mari.

În prezent, înscrierea la universităţile particulare constituie doar 5% din total. În mod evident, universităţile de stat sunt cele care suportă cea mai mare parte a învăţămîntului superior în Turcia. În 2011, un total de 759,638 de studenţi au fost înmatriculaţi la studiile de licenţă, masterat şi doctorat în cadrul a 165 de universităţi, dintre care 103 de stat şi 62 – private (Vakif).

Educaţia non-formală în Turcia, este asigurată de o reţea de centre de formare, care sunt supravegheate de către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Serviciile de educaţie non-formală au scopul de a preda scrierea şi citirea, de a ajuta studenţii in finisarea studiilor incomplete, de a cultiva alimentarea echilibrată şi un stil de viaţă sănătos, de a învăţa reprezentanţii diferitelor profesii diverse cunoştinţe şi abilităţi de care au nevoie pentru a se autoperfecţiona şi aşa mai departe.

Există, de asemenea, şi învăţămîntul superior la distanţă, care este oferit la Facultatea de Educaţie Deschisă din cadrul Universităţii Anadolu. Acest program durează 2 sau 4 ani.

Învăţămîntul privat

Şcolile private şi internaţionale
Din cauza barierei lingvistice şi a sistemului şcolar supraaglomerat, aproape toţi părinţii străini îşi înmatriculează copiii la școlile internaționale. Şcolile private sunt, de asemenea, din ce în ce mai populare în rîndul familiilor turce, dat fiind faptul că mulţi dintre ei nu mai au încredere în sistemul de învăţămînt public.

Dat fiind faptul că veniturile medii ale familiei au crescut, părinţii turci au devenit conştienţi de lacunele sistemului de învăţămînt public. Mulţi dintre aceştia optează pentru înmatricularea copiilor la şcolile private (kolej / Ozel Lise), unde clasele sunt formate dintr-un număr mic de elevi, cu cadre didactice calificate, precum şi cu activităţi extraşcolare şi chiar atletice.

În mod evident, aceste şcoli sunt destul de costisitoare. Aceştia percep taxe anuale de şcolarizare, iar studenţii trebuie să cumpere cărţi scumpe. De asemenea, părinţii trebuie să suporte cheltuieli suplimentare pentru uniforme şi prînzuri, iar unii părinţi trebuie să plătească deplasarea elevilor cu autobusul, în cazul în care aceştia locuiesc departe de casele lor.

Cu toate acestea, beneficiile oferite de şcolile private sunt mai multe. Studenţii au acces la materiale de testare străine şi standardizate, cum ar fi examenele la limba engleză în colaborare cu Universitatea din Cambridge, proba de aptitudini scolastice (SAT) şi Testul de posedare a limbii engleze ca limbă străină (TOEFL). Aceste resurse facilitează înmatricularea ulterioară a elevilor turci la universităţile de peste hotare.

Înainte de a înscrie copilul dumneavoastră la o şcoală privată, verificaţi dacă aceasta este acreditată la nivel internaţional. În cazul în care nu este acreditată la asemenea nivel, atunci nu este, copilul dumneavoastră nu poate fi eligibil pentru înmatricularea la universităţile străine.

Şcolile internaţionale în Turcia
Şcolile internaţionale sunt cea mai populara alegere făcută în rîndurile familiilor străine. Acest lucru este determinat, într-o anumită măsură, de calitatea scăzută a procesul de predare în mai multe dintre şcolile turceşti publice, dar, de asemenea, şi ca urmare a barierei cauzate de neposedarea limbii turce.

Marea majoritate a acestor şcoli organizează procesul de studii în baza unui curriculum al Bacalaureatului Internaţional (IB) – recunoscut şi acceptat de universităţile străine.

Dacă sunteţi angajat al unei companii mari sau al unui guvern străin, există şansa ca angajatorul dumneavoastră să plătească taxa pentru şcolarizare copilului dumneavoastră. În caz contrar, finanţarea educaţiei copilului cade în întregime pe umerii dumneavoastră. Costul de înmatriculate în cadrul şcolilor internaţionale variază în funcţie de contingentul de studenţi al şcolii date şi de prestigiul acesteia. Evident, şcolile internaţionale cu reputaţie corespunzătoare sunt în mod inevitabil mai scumpe - unele dintre şcolile europene încasează pînă la 15.000 de EURO pe an.

Şcolile internaţionale sunt accesibile, de obicei, după trecerea procedurii de aplicare pentru înmatriculare, iar pentru informaţii cu privire la cerinţele înaintate de acestea, urmează să contactaţi şcolile în mod individual. Dacă alegeţi să înmatriculaţi copilul la o şcoală internaţională, asiguraţi-vă că procesul a demarat cu succes înainte de sosirea dumneavoastră în Turcia. Aici puteți vedea lista şi datele de contact ale şcolilor internaţionale din Turcia.

İmam Hatip Lisesi
Dacă proveniţi dintr-o familie musulmană devotată, puteţi să analizaţi posibilitatea de a trimite copilul la o şcoală de tip Imam Hatip. Aceste şcoli medii speciale sunt utilizate pentru a instrui liderii religioşi, dar, în prezent, se caracterizează prin instruirea în conformitate cu un curriculum mai mult de masă, cu o influenţă islamică foarte pronunţată. Studenţii care absolvesc aceste şcoli sunt eligibili pentru a fi înmatriculaţi la universitate, la fel ca şi orice alt student de la oricare alt liceu.

Dacă nu sunteţi musulman, copilul dumneavoastră nu va fi admis la aceste şcoli (şi nici nu ar vrea să fie!) şi chiar dacă sunteţi musulmani, ar trebui să analizaţi cu atenţie decizia. Copilul dumneavoastră va avea o experienţă foarte diferită într-o şcoală de tip Imam Hatip, prin comparaţie cu experienţa pe care o va acumula în orice altă şcoală turcă.

Procedura de aplicare şi taxe de studii
Turcia are peste 100 de universităţi, atât publice, cît şi private. Pentru a fi înmatriculaţi, elevii turci trebuie să susţină un examen de admitere, care acoperă subiecte variind de la matematică la filozofie.

Elevii turci susţin acest examen în ultimul an de liceu. Examenul numit Öğrenci Seçme Sınavı (OSS) este constituit din două părţi, durează trei ore şi e bazat pe sistemul de alegere multiplă. Sistemul examenului de notare este simplu: la fiecare trei răspunsuri incorecte este anulat un răspuns corect. Scorul final al studentului constituie numărul total de răspunsuri corecte.

Ca şi toate testele standardizate, OSS este constant criticat ca fiind o metodă imprecisă şi neechitabilă de evaluare a abilităţilor studenţilor. Cu toate acestea, rămîne a fi cel mai practic mijloc de selectare a celor 500.000 de studenţi eligibili pentru înmatriculare la Universitate din cei peste 1,5 milioane de aplicanţi.

Trecerea cu succes a examenului OSS reprezintă o realizare majoră, dat fiind faptul că scorurile acumulate de elevi sunt deseori publicate în ziarele locale. Acei studenţi care nu acumulează scorul suficient în urma susţinerii testului, de obicei, studiază în particular, iar apoi încearcă să susţină testul din nou. Unii studenţi face mai multe încercări înainte de a reuşi sau a renunţa.

Odată acceptaţi, studenţii cu scoruri înalte la examen urmează să determine care universităţi sunt eligibile pentru a fi înmatriculaţi şi discipline de studiu sunt eligibile pentru a fi studiate. Universităţile de medicină, precum şi cele mai respectate universităţi necesită cele mai mari note. Studenţilor li se acordă, ulterior, libertatea de a alege o universitate şi de a selecta cea mai avantajoasă opţiune dintre cele disponibile.

Procedura de aplicare pentru înmatricularea la o universitate din Turcia în calitate de cetăţean străin

Cum lucrează sistemul învăţământului superior?
Pentru a studia la o universitate turcă, trebuie mai întîi să fiţi siguri că doriţi să vă dezvoltaţi abilităţile privind limba turcă. În timp ce marea majoritate a cursurilor sunt predate în limba engleză, veţi avea, probabil, unele dificultăţi în a vă face prieteni, în colaborarea cu alte persoane şi în procesul de coordonare cu profesorii, în cazul în care nu vorbiți deloc limba turcă.

Ca şi studenţii turci, va trebui să susţineţi un examen de admitere. Pentru străini, acesta este Yabancı Öğrenciler Sınavı - YÖS (Examen pentru Studenţi Străini). Acest test poate fi susţinut în Ankara, Turcia, şi, de asemenea, în anumite ţări străine. Indiferent de locul în care este administrat, YÖS este oferit în luna iunie. Vizitaţi Centrul de Selecţie şi Plasament al Studenţilor sau Öğrenci Seçme ve Yerleştirme Merkezi (ÖSYM), pentru a găsi lista centrelor de testare şi pentru a vă înregistra pentru susţinerea examenului. Testul dat trebuie susţinut cu un an înainte de a studia în Turcia şi este necesar un scor de la 45 de puncte sau mai sus pentru a trece.

La discreţia dumneavoastră, puteţi substitui examenul SAT prin testul YÖS. În acest caz, este necesar un scor combinat de cel puţin 1200 (partea recent introdusă legată de scriere nu se ia în considerare) şi alt scor de cel puţin 650 de puncte la matematică, pentru a fi acceptat la o universitate turcă.

Pe lîngă aceasta, unele universităţi vor cere pentru scorurile acumulate în urma susţinerii examenului GRE (Graduate Record Examination) sau a al examenului GMAT (Graduate Management Admission Test). Rezultatul sau nivelul cerut pentru un solicitant depinde de fiecare universitate în particular.

Studenţilor străini care îndeplinesc aceste cerinţe li se permite înscrierea în cadrul universităţilor din Turcia, la alegerea lor, deşi aceştia vor trebui să aplice pentru obţinerea vizei pentru studii. Dacă sunteţi copilul unui diplomat străin stabilit în Turcia, nu aveţi nevoie de o viză de student.

Care cursuri sunt disponibile?
În cadrul învăţămîntului postuniversitar pot fi studiate diferite cursuri, într-o varietate de domenii la fel de largă, precum gama de cursuri oferite în Regatul Unit al Marii Britanii. Obţinerea unei calificări postuniversitare, de obicei, necesită o perioadă de doi ani pentru a fi finalizată, deşi acest lucru variază de la o instituţie la alta. Unele programe sunt de durată mai lungă sau, respectiv, mai scurtă, în funcţie de conţinutul cursului.

Cele mai multe cursuri se desfăşoară în limba turcă şi eligibilitate pentru curs va depinde, de asemenea, de nivelul de posedare a limbii turce. Universităţile, de obicei, oferă cursuri pentru studenţii turci a căror limbă nativă nu este turca.

Unde pot să îmi fac studiile?
Marea majoritate a universităţilor din Turcia acceptă cereri din partea candidaţilor internaţionali şi multe dintre acestea au o anumită cotă prestabilită în ceea ce priveşte înmatricularea solicitanţilor internaţionali. Aici găsiți o listă a universităţilor în Turcia.

Clasamentul oficial al universităţilor din întreaga lume poate fi găsit pe Top Universities. În prezent, Turcia nu figurează în topul celor 100 de universităţi din lista dată, dar avînd în vedere faptul că ţara nu are o istorie lungă în domeniul învăţămîntului superior, precum au multe alte ţări, acest lucru nu este deloc surprinzător. Cu toate acestea, un şir de universităţi au o prestaţie suficient de bună, inclusiv Universitatea Bilkent, Universitatea din Istanbul şi Universitatea Tehnică din Orientul Mijlociu.

Care sunt cerinţele de înmatriculare la studiile post-universitare?
Universităţile turce cer solicitanţilor să deţină o diplomă de studii de licenţă finalizate înainte de a aplica pentru studii postuniversitare. Multe universităţi preferă ca aplicanţii să fi obţinut o calificare 2:1 înainte de a frecventa un curs postuniversitar. Fiecare universitate în parte îşi va înainta propriile cerinţe de înmatriculare, deci pentru astfel de detalii specifice contactaţi universităţile direct. Există, de asemenea, şi examene de intrare pentru care sunt obligatorii pentru susţinere înainte de admitere. A se vedea „Cum funcționează sistemul de învăţămînt superior” pentru mai multe detalii.

Unde trebuie să aplic?
Anul universitar durează de la sfîrşitul lunii septembrie pînă în luna iunie a anului următor. Limita de depunere a actelor variază de la o instituţie la alta, dar, în general, e vorba de luna noiembrie. Multe universităţi acordă locuri în baza principiului primului venit, de aceea este recomandat ca aplicanţii să depună dosarele cît mai curînd posibil. Unele cursuri mai puţin populare la anumite universităţi accepta cereri pe tot parcursul anului, dar locurile la cele mai populare şi mai credibile instituţii sunt ocupate rapid şi concurenţa pentru obţinerea acestora este mare. Adresa web a fiecărei universităţii oferă detalii despre data cînd încep să accepte cererile şi datele de închidere, dacă este cazul.

Cum trebuie să aplic?
Spre deosebire de sistemul UCAS (Universities and Colleges Admissions Service) din Marea Britanie, în Turcia nu există un sistem centralizat de aplicare pentru înmatricularea la studii. Dosarele trebuie depuse direct la universitate. Universităţile, din ce în ce mai des, fac accesibile formulare de aplicare pe site-urile lor oficiale şi încurajează aplicaţiile on-line. Alte universităţi, dimpotrivă, încă mai insistă în continuare asupra formularelor de aplicare tradiţionale expediate către universitatea respectivă.

Majoritatea solicitărilor sunt similare cu cele pe care le-aţi face dacă aţi aplica pentru a studia în Marea Britanie. De multe acestea necesită declaraţii personale şi detalii cu privire la activităţile extraşcolare şi de voluntariat întreprinse. Universităţile din Turcia vor solicita anumite referinţe, precum şi datele de contact ale instituţiilor pe care le-aşi frecventat în ţara de origine, astfel încît acestea să poată verifica dosarul dumneavoastră privind frecvenţa, dar şi alte detalii legate de calificarea obţinută.

Cît vor costa studiile?
Taxele de studii variază în funcție de universitate, dar aproape întotdeauna se încadrează între sumele de 500 şi 7500 de lire turceşti pe an. Unii studenţi străini pot găsi aceste taxe relativ ieftine, alţii le pot considera ca fiind exagerate.

Universităţile percep taxe suplimentare pentru cazare şi masă, deşi acestea sunt de multe ori nesemnificative. În multe cazuri, cazarea şi masa în cadrul campusului studenţesc universitar costă mai puţin de 100 de lire pe lună. De fapt, în marea majoritate a cazurilor, străinii plătesc, de obicei, taxe de şcolarizare de studii puţin mai ridicate.

Studenţii care aleg să trăiască în afara campusului vor plăti mai mult pentru locuinţe - de obicei, aceştia pot găsi apartamente la preţuri care se încadrează între 250 şi 500 de lire pe lună. Ca toate chiriaşii, studenţii străini trebuie să încerce să negocieze cu proprietarii în ceea ce priveşte scăderea preţului pentru chirie.

Tot mai mult, universităţile turceşti primesc sprijin din partea marilor corporaţii, care le permit să acorde burse bazate pe necesităţile şi meritele studenţilor. Sumele şi procedurile de aplicare pentru obţinerea acestor burse variază în funcţie de diferiţi factori. Dacă sunteţi în căutarea unei finanţări pentru obţinerea unei burse, nu uitaţi să verificaţi oficiul de studii internaţionale din cadrul universităţii dumneavoastră.

Ce fel de burse sunt disponibile?
Există trei tipuri de burse disponibile în Turcia. Primele două, Bursa de Stat a Ministerului Educaţiei de şi Bursa Guvernamentală a Ministerului Educaţiei, sunt accesibile doar studenţilor turci sau celor proveniţi dinţările de origine turcică. Există, de asemenea, şi o bursă oferită de Banca Islamică de Dezvoltare (IBD), dar care este accesibilă doar pentru studenţii din Ghana, Kenya, Malawi, Maldive, Myanmar, Sierra Leone, Somalia, Tanzania şi Uganda. Prin urmare, este foarte dificil pentru un student din Marea Britanie, spre exemplu, să obţină o bursă la o universitate turcă, cu excepţia cazului în care studentul găseşte o bursă oferită de către o instituţie individuală şi îndeplineşte toate criteriile de aplicare pe care instituţia le înaintează.

Care programe de schimb academic pentru studenţi sunt disponibile?
Amplificarea legăturii Turciei cu Uniunea Europeană se observă prin implicarea acesteia în Lifelong Learning Program, care include atît programul Erasmus, cît şi programul Leonardo da Vinci. În perioada anului universitar 2003/04, Turcia a testat programul Erasmus, iar începînd cu anul2004/05 a purces la implementarea deplină a acestuia. În Turcia, Erasmus este coordonat prin intermediul Centrului Uniunii Europene de Educație şi Programe pentru Tineret: Centre for European Union Education and Youth Programmes .

Dispoziţii privind asigurarea medicală / socială
Dispoziţiile de securitate socială cu referire la studenţii străini: Asigurare medicală şi de accident pentru studenţii străini nu este obligatorie, dar, în general, aceştia sunt sfătuiţi să obţină o asigurare în ţara lor înainte de a o părăsi.

Tarife speciale de călătorie pentru studenţi:

Transport rutier: Da
Cu trenul: Da
Cu avionul: Da
Disponibile pentru studenţii străini: Da

Cheltuielile studenţilor şi ajutorul financiar:

Taxe de studii pentru studenţii turci: Minimum: 52 (Lire turceşti)
Maximum: 431 (Lire turceşti)

Administrare şi coordonare:

Autorităţi responsabile:

• Milli Egitim Bakanligi (Ministerul Educaţiei Naţionale)
  Şef: Hüseyin Çelik, Ministru
  Bakanliklar, Ankara, Turcia
  Tel: +90(312) 418 6417/425 5330
  Fax: +90(312) 417 7027
  WWW: http://www.meb.gov.tr
   
• YÖK - Yüksekögretim Kurulu (Consiliul Învăţământului Superior)
  Preşedinte: Dr Erdogan Teziç
  Ofiţer administrativ: Dr Aybar Ertepinar, Vice-Preşedinte
  Bilkent, 06539 Ankara, Turcia
  Tel: +90(312) 266 4725/ 266 4726
  Fax: +90(312) 266 5153
  WWW: http://www.yok.gov.tr
   
• Rektörler Komitesi (Comitetul Rectorilor Universităţilor din Turcia)
  Preşedinte: Dr Erdogan Teziç,
  Bilkent, 06539 Ankara, Turcia
  Tel: +90(312) 266 4725
  Fax: +90 (312) 266 4759

Guvernul Republicii Turcia oferă cetăţenilor Republicii Moldova 25 - 40 burse de studii anual pentru studenţii din Republica Moldova

În conformitate cu prevederile Acordului de cooperare în domeniul învăţământului între Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei Naţionale al Republicii Turcia, semnat la 22 mai 1996, Guvernul Republicii Turcia oferă cetăţenilor Republicii Moldova 25-40 burse de studii anual:

• 15 - 30 burse, studii superioare;
• 10 burse studii masterat şi doctorat.

Admiterea la studii se efectuează în bază de concurs. Participă la concurs doar cetăţenii Republicii Moldova.

Pentru înscrierea la concurs candidaţii depun următoarele acte:

• Cerere-formular ( se va completa la înregistrare);
• Buletinul de identitate original şi copia acestuia;
• Adeverinţa de naştere original şi copia acesteia;

Actele pentru înregistrare se depun la Ambasada Republicii Turcia în Republica Moldova:
Str. Alexei Mateevici, 55
Chișinău, Republica Moldova
T:+373-22 509 100
F:+373-22 225528
E: embassy.kishinev@mfa.gov.tr

Ministerul Educaţiei: 23 80 61.

Potrivit Strategiei Diaspora 2025, diaspora include cetățenii Republicii Moldova stabiliți temporar sau permanent peste hotarele țării, persoanele originare din Republica Moldova şi descendenții lor, precum şi comunitățile formate de aceștia.

Cancelaria de Stat este autoritatea centrală responsabilă de politica de stat în domeniul relaţiilor cu diaspora, prin Biroul pentru relaţii cu diaspora, care coordonează procesul de realizare a politicii de stat în domeniu, contribuind la păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice a moldovenilor de peste hotare, valorificarea potenţialului uman şi material al diasporei. De asemenea, Biroul pentru relaţii cu diaspora coordonează activităţile de ordin cultural, educaţional, economic şi social, realizate de diferite ministere şi alte autorităţi publice pentru susţinerea şi colaborarea cu reprezentanţii diasporei.

Susţinerea financiară a activităţilor de păstrare a identităţii naţional-culturale a persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare (diasporei moldoveneşti) se efectuează din contul mijloacelor prevăzute anual în acest scop în bugetul de stat al Republicii Moldova, precum şi din mijloacele alocate de sponsori, din donaţiile benevole ale persoanelor fizice şi juridice, ale organizaţiilor şi fundaţiilor de binefacere autohtone şi de peste hotare, din alte surse financiare legale.

Activităţile de susţinere şi consolidare a diasporei moldoveneşti sunt reglementată de un şir de acte normative ale Republicii Moldova care pot fi accesate aici.

Grupul moldovenilor în Turcia

Un alt grup alt moldovenilor în Turcia

Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia

Adresa: Kaptan Paşa sok., No. 49, 06700 G.O.P., Ankara, Turcia
Tel.: (+ 90 312) 446 55 27
Fax: (+ 90 312) 446 58 16
E-mail: ankara@mfa.md
WEB: http://www.turcia.mfa.md 

Afaceri politice
Tel.: (+ 90 312) 446 55 27 (extensie 14)

Sectia economică
Tel.: (+ 90 312) 446 55 27 (extensie 15)

Afaceri consulare
Tel.: (+ 90 312) 446 56 27

Programul de lucru cu cetăţenii
Primirea cetăţenilor are loc, în zilele de: Luni, Marţi, Miercuri, Joi, între orele: 09.00 – 12.00
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numerele de telefon:
+903124465527
+903124465627
E-mail: ankara@mfa.md

Telefon de urgență – (0090)5386872101

                                                              Ambasada Republicii Turcia în Republica Moldova

Str. Alexei Mateevici, 55
Chișinău, Republica Moldova
Tel:+373-22 509 100
Fax:+373-22 225528
Email: embassy.kishinev@mfa.gov.tr
Web: http://kisinev.be.mfa.gov.tr/Mission 

Consilier comercial
Str. Alexei Mateevici 55
Chișinău, Republica Moldova
T: +373 (22) 222 228
F: +373 (22) 211 640
E: kisinev@ekonomi.gov.tr
W: http://www.ekonomi.gov.tr